in ,

Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava-Dumnezeu Poartă de Grijă, adus la sediul DIICOT din Capitală (surse)

Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava-Dumnezeu Poartă de Grijă, adus la sediul DIICOT din Capitală (surse)

Viorel Pașca, liderul Asociației Dumbrava – Dumnezeu Poartă de Grijă, a fost adus, miercuri, la sediul central al DIICOT pentru a fi audiat într-un dosar în care se investighează exploatarea unor persoane vulnerabile.

Polițiștii Direcției Investigații Criminale și procurorii DIICOT au pus în aplicare, marți, 27 de mandate de percheziție în județul Bihor, la domiciliile mai multor persoane fizice, la sediile unor persoane juridice și al unei instituții publice, într-o cauză privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat, trafic de persoane în formă continuată și complicitate la trafic de persoane în formă continuată.

Potrivit unui comunicat al Poliției Române, a fost vizată destructurarea unei grupări de criminalitate organizată, care exploata persoane vulnerabile, în scopul obținerii de foloase materiale, sub paravanul unei asociații umanitare și de caritate, prin care ar fi creat un prejudiciu de circa 13.048.000 de lei.

‘Cercetările, declanșate ca urmare a sesizării din oficiu a Direcției de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), au reliefat faptul că, începând cu anul 2020, o persoană, de 55 de ani, în calitate de lider, împreună cu alte trei persoane, ar fi constituit, pe criterii familiale, o grupare de criminalitate organizată, structurată, la care ar fi aderat și pe care ar fi sprijinit-o alți șapte membri, în scopul obținerii de foloase patrimoniale din activitatea de exploatare a unor persoane vulnerabile’, a informat IGPR.

Sub aparența furnizării unor servicii sociale, medicale, de îngrijire și protecție, disimulate prin folosirea ca paravan a unei asociații umanitare și de caritate, gruparea de criminalitate organizată ar fi indus în eroare donatori, aparținători și alte persoane interesate de oferirea serviciilor de îngrijire, pentru a obține importante sume de bani din donații, sponsorizări, contribuții, dar și pensii, indemnizații de handicap, beneficii sociale, ajutoare pentru combustibil, ajutoare de înmormântare, precum și alte venituri ori prestații sociale cuvenite victimelor.

Conform anchetatorilor, în perioada 2020 – iunie 2026, liderul grupului infracțional organizat, cu sprijinul membrilor, ar fi recrutat, primit și adăpostit sute de persoane aflate în stare de vădită vulnerabilitate, persoane cu dizabilități psihice, care nu se puteau apăra și nu își puteau exprima voința și pe care le-ar fi menținut într-o stare de dependență și aservire.

Persoanele vătămate, aduse din multiple unități spitalicești și direcții de asistență socială din mai multe județe, ar fi fost plasate în imobile situate în comunele Holod, Ceica, Tinca și Lăzăreni, sub aparența oferirii unor servicii de îngrijire de specialitate, tratament și asistență socială de către liderul grupării, persoană fizică ce nu ar fi deținut capacitatea legală, organizatorică și profesională necesară pentru o astfel de activitate, așa cum stipulează Legea nr. 292/2011 privind asistența socială.

Actul normativ prevede că, pentru a acorda servicii sociale pe teritoriul României, furnizorii, indiferent de forma lor juridică, trebuie acreditați în condițiile legii, precum și faptul că serviciile sociale, indiferent dacă sunt acordate de furnizori de servicii sociale publici sau privați, pot funcționa pe teritoriul României numai dacă sunt licențiate în condițiile legii.

‘Pe parcursul întregii perioade, victimele ar fi fost menținute într-o stare de dependență și aservire, fără să le fie asigurate condițiile minime necesare protejării sănătății, demnității și integrității lor fizice și psihice, întrucât nu ar fi beneficiat de îngrijire constantă și adecvată stării medicale și diagnosticului psihiatric, nu ar fi fost supravegheate permanent, iar tratamentul medicamentos necesar afecțiunilor de care sufereau fie nu le-ar fi fost administrat, fie le-ar fi fost administrat în mod necorespunzător, discontinuu, fără respectarea indicațiilor medicale și de către un personal necalificat și insuficient’, a precizat sursa citată.

De asemenea, investigațiile efectuate au arătat că persoanele vătămate care au decedat în spațiile deținute de către grupul infracțional organizat ar fi fost înhumate pe un teren situat în proximitatea cimitirului greco-catolic, sumele acordate ca ajutor de înmormântare fiind încasate de către grupare.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor și specialiștilor criminaliști din cadrul Institutului Național de Criminalistică, inspectoratelor de poliție județene Alba, Sibiu, Cluj și Mureș, polițiștilor de investigații criminale din inspectoratele de poliție județene Cluj, Alba, Mureș și Bihor, Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Cluj, jandarmilor Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei și ai Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj- Napoca.

Având în vedere necesitatea adaptării modalităților de executare a activităților la situația concretă a persoanelor vătămate identificate pe parcursul urmăririi penale, acțiunea a beneficiat de suportul specialiștilor Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

La anumite locații în care au fost efectuate percheziții domiciliare, echipele au fost însoțite de medici specialiști și asistenți medicali din cadrul Institutului Național de Medicină Legală ‘Mina Minovici’ și ai institutelor de medicină legală Cluj, Mureș și Iași, precum și de personal medical de specialitate, inclusiv psihologi și specialiști în consilierea psihologică a victimelor, din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgență al MAI și ai Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, care au asigurat suport logistic cu autospecialele pentru transport personal și victime multiple.

Totodată, împreună cu specialiștii din cadrul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități și cu celelalte instituții competente, au fost dispuse măsurile necesare pentru relocarea persoanelor vulnerabile în centre de asistență și îngrijire, capabile să asigure condiții adecvate de protecție, supraveghere și recuperare.

Pentru un răspuns medical adecvat și rapid în acordarea asistenței de specialitate pentru persoanele identificate în cadrul activităților de urmărire penală, a fost constituit un spital mobil încadrat cu personal medical și dotat cu echipamentele necesare evaluării și acordării de îngrijiri medicale de urgență.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Directorul CIA compară inteligența artificială avansată cu armele nucleare digitale

Directorul CIA compară inteligența artificială avansată cu armele nucleare digitale

Buzău: Incendiul din incinta fostei fabrici Contactoare, cauzat cel mai probabil de un scurtcircuit electric

Buzău: Incendiul din incinta fostei fabrici Contactoare, cauzat cel mai probabil de un scurtcircuit electric