Anul 2026 va rămâne în manualele de economie ca anul în care piața petrolului și-a pierdut linia, iar pentru economia românească, deja fragilă, această volatilitate este mai periculoasă decât un preț mare, dar previzibil, arată o analiză, publicată vineri.
Datele centralizate de think-tank-ul economic Frames relevă faptul că, înainte de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, la finalul lui februarie, prețul Brent al petrolului se tranzacționa în jurul a 72 de dolari pe baril. Ulterior, după anunțarea închiderii Strâmtorii Ormuz pentru navele aliate SUA și Israelului, pe 2 martie, cotațiile au urcat spre 118 dolari, o creștere de circa 64%, în timp ce cargourile fizice de North Sea Dated au atins aproape 130 de dolari, iar unele tranzacții au ajuns până la 150 de dolari. La finalul lui martie, Brentul depășea 111 dolari, cel mai ridicat nivel din iunie 2022.
‘Un armistițiu mediat de Pakistan pe 8 aprilie a permis o redeschidere parțială, iar Iranul a restricționat din nou traficul pe 19 aprilie, ceea ce a produs un rebound de 7% într-o singură ședință. Al doilea trimestru a fost o horă a prețurilor: Brentul a urcat până la 118 dolari pe 29 aprilie și a coborât până la 72 de dolari pe 26 iunie, iar variația medie zilnică a fost de 4 dolari pe baril, față de 1 dolar în aceleași luni din 2025. Spre finalul lui iunie, Brentul ajunsese la 73,76 dolari, cel mai scăzut nivel de dinaintea războiului, după ce au apărut informații despre reluarea tranzitului prin Hormuz. Apoi, situația s-a schimbat din nou. Cotațiile au coborât sub 70 de dolari la începutul lui iulie, când părea că se instalează un cadru de pace, pentru ca acesta să se rupă pe 8 iulie; în august, traficul prin strâmtoare se prăbușise la 6 tranzite pe zi, față de 85 în mod normal, iar Brentul a ajuns să se tranzacționeze în jur de 105 dolari, în loc să coboare spre 78, cât estima EIA’, explică analistul economic Adrian Negrescu, în analiza citată.
Potrivit informațiilor la zi, Brent se tranzacționa, vineri, la 105,65 dolari, în creștere față de aproximativ 102 dolari la începutul săptămânii, în timp ce WTI cobora la 93,11 dolari, de la circa 98 dolari luni.
În acest sens, Negrescu avertizează că, fără o soluție clară, deficitul global de stocuri se adâncește, iar prețurile vor rămâne la peste 100 de dolari. Referitor la România, aceasta ‘nu este doar expusă la prețul internațional, ci are și o vulnerabilitate proprie, apărută în acest an’.
Conform Agenției Române pentru Investiții și Comerț Exterior (ARICE), deficitul comercial cumulat la țiței și produse petroliere rafinate a ajuns, în primele șase luni din 2026, la circa 2,524 miliarde de euro, față de 1,783 miliarde de euro în perioada similară din 2025, echivalentul unei deteriorări de peste 40% într-un singur an.
‘Cauza nu este doar prețul. Producția internă de țiței a scăzut cu 8,3% în primul trimestru, iar problema nouă este că România a început să importe tot mai mult produs finit, cu valoare adăugată mai mare: în loc să importe țiței, să-l rafineze în țară și să exporte surplusul regional, cumpără benzină și motorină rafinate în Turcia, Arabia Saudită sau alte state. Diferența față de crizele anterioare este de timing. Dependența comercială s-a manifestat exact într-un moment de prețuri ridicate, transport scump și risc geopolitic extrem. Practic, România importă la vârful dintelui de fierăstrău’, subliniază Adrian Negrescu.
Estimările Frames arată că șoferii din România plătesc, zilnic, 71 de milioane de lei în plus față de septembrie anul trecut pentru carburanți, iar circa jumătate din acești bani ajung la stat sub formă de taxe și accize.
‘Nu benzinarii, producătorii, distribuitorii sunt de vină pentru această situație. Marjele lor sunt reduse, Consiliul Concurenței le monitorizează activitatea, practic sunt cu mâinile legate. Prețurile din România au legătură directă cu evoluția cotațiilor internaționale și cu taxele percepute de statul român. Ideea de speculații financiare este cel puțin puerilă dacă te uiți cu adevărat în costuri, dacă înțelegi cum funcționează piața. Pentru politicieni, bineînțeles, este cel mai ușor să își găsească un vinovat de serviciu, încercând să acopere astfel lipsa de soluții. Guvernul a încercat să atenueze șocul scumpirilor de la pompă. În iulie, Parlamentul a adoptat Legea 162/2026, care a introdus un mecanism de ajustare bilunară a accizei la motorina standard, în funcție de cotațiile Platts și de prețul mediu la pompă; pe 16 august acciza a fost redusă cu 20%, de la 1 septembrie reducerea a urcat la 25%, iar apoi a fost prelungită până la 30 septembrie. Reducerea de 25% înseamnă o diminuare cu 701,07 lei la 1.000 de litri și a venit după ce cotația Platts crescuse cu 45,65%, iar prețul mediu standard cu 25,45%. În paralel, schema de compensare pentru transportatori a fost modificată, restituirea fiind de 71, 57 sau 43 de bani pe litru, în funcție de treapta de diminuare a accizei’, a menționat analistul.
În opinia acestuia, mecanismul de ajustare bilunară a accizei este util, dar are o limită clară: statul nu poate compensa la infinit un șoc extern, iar problema de fond este că România a intrat în această criză mai vulnerabilă decât ar fi trebuit.
‘Avem rafinării, port, conducte și tradiție industrială, dar importăm produse finite rafinate în Turcia sau în Arabia Saudită și plătim marja industrială altcuiva. Când prețul barilului sare de la 70 la 118 dolari în câteva săptămâni, această dependență se transformă în sute de milioane de euro pierdute din balanța comercială. Soluția este să susții producătorii locali, să îi ajuți să producă mai ieftin, să fie mai rezilienți în fața provocărilor economice’, a afirmat reprezentantul Frames.
În aceste condiții, analiștii susțin că, până la o dovadă clară de dezescaladare durabilă, riscul rămâne orientat în sus.
‘Pentru România, asta înseamnă trei lucruri concrete. Primul: presiune suplimentară pe inflație și, implicit, pe dobânzi, într-un an în care inflația este oricum de peste două ori peste ținta BNR. Al doilea: un deficit comercial energetic care ar putea depăși cinci miliarde de euro pe întregul an, dacă ritmul din primul semestru se menține. Al treilea: o decizie fiscală care nu mai poate fi amânată, pentru că reducerea temporară a accizei nu e de ajuns’, apreciază sursa citată.
