Un bărbat în vârstă de 55 de ani din comuna Garoafa, judeţul Vrancea, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii Biroului pentru Protecţia Animalelor, fiind cercetat pentru uciderea unui câine pe care l-a lovit de mai multe ori cu un ciocan.
Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, un bărbat de 55 de ani din comuna Garoafa este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor, cu intenţie, fără drept.
Anchetatorii au stabilit că, în data de 18 mai, bărbatul ar fi lovit în mod repetat câinele cu un ciocan, iar animalul a decedat în urma violenţelor la care a fost supus.
”Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, faţă de persoana cercetată a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 de ore, aceasta fiind introdusă în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă”, au transmis, miercuri, reprezentanţii IPJ Vrancea.



