Un copil în vârstă de 4 ani și 6 luni a fost găsit decedat, duminică după-amiază, într-o baltă neamenajată din comuna Suraia, după ce plecase de la o locuință unde se afla în vizită, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Vrancea.
Potrivit sursei citate, imediat după sesizarea mamei privind dispariția copilului, au fost mobilizate de urgență efective mărite de polițiști, jandarmi și pompieri, sprijiniți de autorități locale și voluntari, fiind demarate căutări în zonă.
‘La data de 3 mai, în jurul orei 15:26, polițiștii din cadrul IPJ Vrancea au fost sesizați direct de către o femeie cu privire la faptul că fiul său, în vârstă de 4 ani și 6 luni, a plecat de la o locuință din comuna Suraia, unde se afla în vizită, într-o direcție necunoscută și nu a mai putut fi găsit. Au fost mobilizate de urgență efective mărite de polițiști, jandarmi, pompieri, sprijiniți de reprezentanți ai autorităților locale și voluntari, fiind desfășurate activități de căutare în zonă. După aproximativ o oră de la sesizare, minorul a fost identificat într-o baltă neamenajată, situată la o distanță de aproximativ 1-1,5 km de locul plecării. Acesta a fost scos imediat din apă, fiind inițiate manevre de prim-ajutor până la sosirea echipajului medical’, a transmis IPJ Vrancea.
La fața locului, echipajul Serviciului de Ambulanță Județean Vrancea a constatat decesul copilului.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vrancea, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și continuă cercetările pentru clarificarea împrejurărilor în care s-a produs tragedia.


