in ,

Washingtonul anunţă suspendarea sancţiunilor asupra petrolului iranian pentru două luni

Washingtonul anunţă suspendarea sancţiunilor asupra petrolului iranian pentru două luni

Statele Unite au anunţat, luni, că vor suspenda sancţiunile asupra petrolului iranian timp de două luni, afirmând că Iranul va primi din nou inspectori nucleari, în urma discuţiilor pe care le-au descris ca oferind o „bază foarte solidă” pentru încheierea războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP.

„Toate tranzacţiile” care anterior erau „interzise” privind producţia, vânzarea şi transportul hidrocarburilor iraniene „sunt autorizate până pe 21 august”, potrivit Departamentului Trezoreriei SUA, care gestionează sancţiunile economice.

Deja în tendinţă descendentă, preţul ţiţeiului Brent, referinţa globală, a scăzut luni sub 78 de dolari pe baril, departe de vârful de peste 126 de dolari atins în punctul culminant al conflictului.

„Am pus o bază foarte solidă pentru a ajunge la un acord final de succes”, declarase anterior vicepreşedintele american JD Vance, după participarea la discuţii în Elveţia duminică şi până luni dimineaţă devreme.

Potrivit acestuia, Iranul a fost de acord să invite înapoi inspectori de la Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA), considerând acest lucru un „prim pas” către „sfârşitul definitiv al programului de arme nucleare al Iranului”.

Teheranul, care nu a confirmat aceste informaţii, şi-a suspendat temporar cooperarea cu agenţia ONU după bombardamentele israeliene şi americane asupra instalaţiilor sale în iunie 2025.

Inspectorii AIEA nu au putut de atunci vizita siturile afectate, ceea ce lasă să apară îndoieli cu privire la starea stocurilor de uraniu puternic îmbogăţit ale Republicii Islamice, un punct major de dispută cu Washingtonul.

Cu toate acestea, li s-a permis să viziteze alte situri nucleare iraniene în ultimele luni.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Sorin Grindeanu: Dacă preşedintele ne va chema mâine şi eu cred că în zilele următoare destul de repede va face acest lucru, PSD nu fuge de această responsabilitate / PSD nu va vota un guvern minoritar PNL-USR-UDMR

Cupa Mondială 2026: Norvegia s-a calificat în 16-imi, după 3-2 cu Senegal / Haaland a marcat de două ori

Cupa Mondială 2026: Norvegia s-a calificat în 16-imi, după 3-2 cu Senegal / Haaland a marcat de două ori