Ziua Mondială a Refugiatului a fost desemnată de Organizația Națiunilor Unite pentru a onora refugiații din întreaga lume. Ziua este aniversată anual, la 20 iunie, conform unhcr.org/.
În 2026, Ziua Mondială a Refugiatului pune accentul pe posibilitatea de a căuta siguranță ca o garanție comună pentru toți, argumentându-se că acum 75 de ani, după cel de-Al Doilea Război Mondial, a fost lansată promisiunea ca persoanele forțate să se refugieze să aibă dreptul de a căuta siguranță și protecție.

Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Mesajul din 2026 insistă și pe faptul că, atunci când oamenii sunt forțați să-și părăsească casele, cu toții avem un rol de jucat, asigurarea protecției refugiaților consolidând comunitățile și promovând stabilitatea și salvarea de vieți, mai arată sursa citată.
Ziua Mondială a Refugiatului a fost sărbătorită la nivel global pentru prima dată pe 20 iunie 2001, pentru a comemora cea de-a 50-a aniversare a Convenției din 1951 privind Statutul Refugiaților. Anterior, fusese cunoscută sub numele de Ziua Refugiatului din Africa, înainte ca Adunarea Generală a Națiunilor Unite să o desemneze oficial drept zi internațională, în decembrie 2000.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Ziua Mondială a Refugiatului pune accent pe drepturile și nevoile refugiaților, contribuind la mobilizarea voinței politice și a resurselor, astfel încât refugiații nu doar să supraviețuiască, ci și să prospere. Deși este important să se protejeze și să se îmbunătățească viața refugiaților în fiecare zi, zilele internaționale precum aceasta contribuie la concentrarea atenției globale asupra situației dificile a celor care fug de conflicte sau persecuții, potrivit www.unhcr.org/.
Convenția din 1951 este documentul juridic fundamental pentru protecția internațională a refugiaților, aprobată la 28 iulie 1951, menționează www.unhcr.org/
UNHCR, Agenția ONU pentru Refugiați, acționează pentru a asigura dreptul tuturor de a solicita azil și de a găsi un refugiu sigur, după ce au fugit de violență, persecuție sau de război în țara lor. Din 1950, UNHCR s-a confruntat cu multiple crize pe mai multe continente și a oferit protecție și asistență vitală refugiaților, solicitanților de azil, persoanelor strămutate în interiorul țării și apatrizilor, mulți dintre aceștia nemaiavând unde să se întoarcă.

Foto: (c) MIHAI POZIUMSCHI / AGERPRES FOTO
Potrivit ONU, Oficiul Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați (UNHCR) – cunoscut și ca Agenția ONU pentru Refugiați -, înființat în 14 decembrie 1950 de către Adunarea Generală a ONU, este mandatat să conducă și să coordoneze acțiunile internaționale pentru protejarea refugiaților și pentru soluționarea problemelor cu care aceștia se confruntă.
Obiectivul central al UNHCR este de a proteja drepturile și bunăstarea refugiaților. UNHCR are în vedere ca toată lumea să își poată exercita dreptul de a solicita azil și de a găsi refugiu în alt stat, cu opțiunea de a se întoarce acasă în mod voluntar, de a se integra pe plan local sau de a se reinstala într-o țară terță. De asemenea, UNHCR are mandat pentru ajutorul persoanelor apatride.

Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO
Potrivit mae.ro, România este stat parte la toate instrumentele juridice internaționale care guvernează activitatea UNHCR, respectiv Convenția de la Geneva privind statutul refugiaților din 1951 și Protocolul adițional din 1967, Convenția privind statutul apatrizilor din 1954 și Convenția privind reducerea cazurilor de apatridie din 1961. Relația de parteneriat cu UNHCR a fost consolidată prin încheierea, la 2 martie 2011, a unui Acord-cadru de cooperare bilaterală, care oferă predictibilitate contribuțiilor naționale la bugetul agenției ONU.


