Andrei Ursu, fiul disidentului Gheorghe Ursu, a povestit la podcastul „Interese mari” că fosta Securitate a statului a încercat, şi în cazul tatălui său, şi în cazul altor oponenţi ai regimului comunist, să acrediteze ideea că cei care îl contestau pe Nicolae Ceauşescu şi regimul acestuia fie aveau probleme personale, fie aveau probleme psihice ori erau infractori de drept comun.
Disidentul Gheorghe Ursu a fost achetat în stare de libertate până în luna mai a anului 1985.
„Era chemat la o zi, două, trei la securişti după programul de lucru, la sediul Direcţiei a şasea cercetări penale. Deci el a fost cercetat penal, i-au făcut un dosar de urmărire informativă şi cei de la Direcţia a doua de informaţii economice. I-au găsit vreo cinci dolari, restul erau în diverse denominaţii, 3000 de lire italiene care erau, probabil, un dolar ca valoare, câteva mărci, monezi de genul ăsta care rămăseseră efectiv rest, aproape monede de colecţie. O chestie cu totul absurdă, toată lumea a recunoscut atunci, pentru aşa ceva nu aresta pe nimeni decât dacă voia să-l înfunde pentru alte motive, ceea ce s-a întâmplat”, a povestit Andrei Ursu în podcastul „Interese mari”.
Acesta a arătat că securiştii vremii îl întrebau pe Gheorghe Ursu despre beneficiile materiale pe care le-ar fi avut în urma acţiunilor prin care contesta regimul comunist.
„Îi obseda cum a trimis scrisorile la Europa Liberă, cine a ştiut de ele şi ce bani a luat pe ele, o chestie la care tata răspundea, şi se vede din răspunsurile lui care erau întrebările: nu am primit niciun avantaj material, nu am făcut asta decât pentru propria conştiinţă de inginer, din cauză că am fost împiedicat de forurile de la cel mai înalt nivel, de forurile de conducere, de partid şi de stat – el spunea Ceauşescu, dar ăştia nu îl lăsau să scrie Ceauşescu, ăsta era un tabu, în toate anchetele Securităţii nu apărea numele Ceauşescu. O chestie obsesivă care denota o adulare a lui Ceauşescu”, a mai spus Andreu Ursu.
Andrei Ursu a explicat că securiştii încercau să acrediteze ideea că cei care opuneau dictatorului fie erau „nebuni”, fie erau plătiţi.
„Securitatea, când găsea un disident, un opozant, încerca să spună că o făcea de nebun, pentru bani, era plătit, iată lui Gheorghe Ursu îi cereau să spună că a fost plătit de Europa Liberă. De asemenea, găseau alte frustrări personale, nemulţimiri în familie, că l-a trădat nevasta, nişte mizerii. Ajungeau să creeze un context mental al opozantului care el, de fapt, nu îl urăşte pe Ceauşescu, Ceauşescu e cel mai iubit fiu de toţi. Şi atunci automat nu era un opozant, nimeni nu era disident pe atunci, iar învinuirile, până la urmă, erau de altă natură, iar sub acoperirea altor organe se demonstra că erau infracţiuni de drept comun sau, mai rău, infracţiuni de viol sau nebunie. Mulţi au ajuns în spitale psihiatrice (…) am găsit toate astea în dosarele de la CNSAS”, a adăugat Andrei Ursu.
Fiul disidentului a povestit că tatăl său a reufuzat până la capăt să scrie sub semnătura sa, care erau prietenii cu care voia să pună la punct o „celulă de rezistenţă intelectuală”, tocmai pentru a nu da motiv fostei Securităţi a statului să pornească un proces împotriva acestora.
