Fosta mare gimnastă Nadia Comăneci a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES cu ocazia aniversării a 50 de ani de la primul 10 din istorie, că viața sa nu s-a transformat în plan personal după nota maximă obținută la Jocurile Olimpice de la Montreal, pe 18 iulie 1976, acel moment ajutând-o doar să înțeleagă că limitele sale pot fi depășite și că este capabilă de performanțe chiar mai mari.
La cinci decenii de la momentul care a schimbat gimnastica mondială, multipla medaliată olimpică, mondială și europeană a rememorat starea de confuzie din sala de concurs atunci când tabela electronică a afișat nota 1.00. Ea a dezvăluit că nu a realizat imediat dimensiunea performanței sale, atenția fiindu-i deja îndreptată către următorul aparat, bârna, considerat mult mai periculos. Deși se aștepta la un punctaj foarte mare, obținerea notei maxime a fost o surpriză totală inclusiv pentru organizatori și pentru producătorul tabelei electronice, care fusese asigurat de Federația Internațională că nimeni nu va primi vreodată nota 10.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
Nadia Comăneci a explicat că, deși codul de punctaj actual a suferit modificări majore, nota de 10 a rămas un simbol al excelenței, depășind granițele sportului și devenind o expresie folosită în viața de zi cu zi pentru a descrie realizările deosebite. În opinia sa, gimnastica reprezintă o bază esențială pentru dezvoltarea copiilor și un set de abilități care îi ajută indiferent de disciplina sportivă pe care o aleg ulterior.
Dincolo de evoluția de nota 10 de la Montreal, fosta mare campioană a recunoscut că nu caută perfecțiunea în activitățile sale cotidiene și că acest lucru a fost asociat cu numele ei deoarece a reușit să atingă o bornă istorică înaintea celorlalți. Cu toate acestea, dacă ar fi să caracterizeze printr-un singur cuvânt întreaga perioadă de 50 de ani scursă de la primul 10 din istoria gimnasticii, cuvântul ales de ea este ‘perfecțiune’.
AGERPRES: Când vă gândiți la ziua aceea de 18 iulie, care este primul lucru care vă vine în minte? Nu neapărat tabela cu 1.00, ci o imagine, un miros, poate un anume sunet?
Nadia Comăneci: Pe 18 iulie, în fiecare an, mă gândesc și am în minte imaginea fetiței de 14 ani, imaginea Nadiei de 14 ani, cea care practica deja gimnastica de 8 ani și care a mers cu curaj la acele Jocuri Olimpice, fără să știe exact ce se va întâmpla acolo. A mers cu încredere, după multe ore de muncă, dorindu-și ca, împreună cu echipa, să-și arate valoarea. Pe atunci nu exista social media, nimeni nu știa cum se pregăteau sau cât de pregătite erau adversarele noastre. La asta mă gândesc. Fetița aceea s-a descurcat și a navigat prin viață, trecând prin momente bune și mai puțin bune, dar a reușit.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
AGERPRES: La finalul exercițiului de la paralele, când ați văzut tabela arătând 1.00 și în jur s-a creat acea stare de confuzie, ce era în sufletul Nadiei la 14 ani? Știați că acel 1.00 înseamnă, de fapt, nota 10?
Nadia Comăneci: Nu-nu. În primul rând, nici nu știu dacă m-am uitat la tabelă imediat, pentru că de obicei nu mă uitam la note. Eram ultima gimnastă din echipa României care concura și mă gândeam deja cu emoție la următorul aparat, bârna, care era mult mai periculos ca idee în comparație cu paralelele. Știu doar că m-am întors să mă uit la tabelă după ce am auzit foarte mult zgomot în sală și nu înțelegeam de ce. Mi-am dat seama de 1.00, dar începuse deja marșul pentru schimbarea aparatelor. Deci nu mi-am dat seama de ce am făcut. Nu am realizat imediat ce am făcut. Nu m-am temut că greșisem, mă așteptam să primesc un 9.90 sau un 9.95, dar în niciun caz nu m-am gândit la nota 10.
AGERPRES: Dacă ați putea să vă întoarceți în timp, chiar înainte de acel exercițiu la paralele, ce i-ați șopti copilei de 14 ani?
Nadia Comăneci: Nu, nu i-aș șopti nimic, pentru că aș putea să o derutez. Cred că se concentra foarte bine pe elementele rapide pe care trebuia să le facă la acel exercițiu impus. Și spera doar să nu facă nicio greșeală. La asta mă gândeam atunci.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Se spune că acel 10 obținut de dumneavoastră la Montreal a schimbat gimnastica. În ce fel l-a schimbat acel 10 pe omul Nadia?
Nadia Comăneci: Omul Nadia nu s-a schimbat după acel 10, ci doar a înțeles că are o limită pe care nu și-a descoperit-o încă și că este capabilă să facă chiar mai mult de atât. După atâția ani, mulți oameni nu-și mai aduc aminte câte medalii am câștigat la Montreal, dar își amintesc perfect de acel 10, de acel 1.00. Mai târziu am aflat și istoria acelei tabele electronice fabricată de Omega. Din câte știu, cei de la Omega sunaseră la Federația Internațională de Gimnastică înainte de competiție, întrebând dacă cineva va primi nota 10, ca să știe exact câte beculețe să monteze pe tabelă. Iar cei de la Federație le-au răspuns să nu-și facă griji din cauza beculețelor, pentru că nimeni nu va primi nota 10. Și atunci cred că le-am dat puțin peste cap tabela celor de la Omega. Am auzit această poveste după ani și ani de zile, când m-am și întâlnit cu reprezentanții lor.
Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Astăzi nu mai este posibil un 10 curat în gimnastică, după ce s-a schimbat codul de punctaj. Vă pare rău că s-a pierdut această căutare simbolică a notei perfecte?
Nadia Comăneci: Nu s-a pierdut de tot, pentru că încă poți primi nota 10 pentru execuție, însă este extrem de greu. Nu știm dacă pe viitor codul de punctaj se va mai schimba sau nu. Oricum, acest 10 rămâne definitiv în istorie ca ’10-le gimnasticii’. Și, de fiecare dată când o persoană reușește să facă ceva deosebit în viață, nu neapărat în sport, oamenii spun: ‘A fost de nota 10’.
AGERPRES: Ce simțiți când vedeți fetițe mici care astăzi, la 50 de ani de la acea notă de 10, se apucă de gimnastică inspirate de dumneavoastră?
Nadia Comăneci: Se apucă pentru că, în primul rând, gimnastica este un sport pe care copiii îl încep să îl practice sub formă de joacă, la o vârstă foarte fragedă. Noi promovăm acest sport ca o bază excelentă pentru orice altă disciplină și ca pe o mișcare esențială pentru dezvoltarea copiilor. Foarte mulți copii rămân în gimnastică, iar alții se îndreaptă mai târziu spre alte sporturi. Însă, având această bază, ei devin mult mai buni, funcționează mult mai bine atât în sportul pe care îl aleg, cât și la școală, spre deosebire de ceilalți copii. Să le oferim posibilitatea de a face sport este cea mai bună investiție în viitorul copiilor.
Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
AGERPRES: Ce înseamnă perfecțiunea pentru Nadia, dincolo de sport? Căutați perfecțiunea în viața de zi cu zi?
Nadia Comăneci: Nu știu sigur dacă perfecțiunea există. Nu, nu caut perfecțiunea în viața de zi cu zi. Pot spune chiar că nu sunt bună la foarte multe lucruri. Atunci a fost numită perfecțiune pentru că s-a întâmplat ceva la care nu se aștepta nimeni. Am reușit să urc pe acea scară înaintea tuturor. Dar, în momentul în care am atins acel vârf, fiecare a dorit, la rândul lui, să fie mai bun decât mine.
AGERPRES: Dacă ar fi să definiți cu un singur cuvânt acești 50 de ani care au trecut de la acel 10 și până în prezent, care ar fi acela?
Nadia Comăneci: Ca să aleg un cuvânt care să definească toată această perioadă, voi spune simplu: ‘perfecțiune’.
AGERPRES (A, AS-redactor: Marius Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Irina Giurgiu)
