Casinoul Comunal, aşa cum a fost inscripţionată clădirea-simbol de la Malul Mării Negre, a fost ideea unui rege care şi-a dorit ca Dobrogea să devină parte a Occidentului, cosmopolită, să fie un pol în care oamenii influenţi să se distreze. Datorită acestei viziuni, clădirea Art Nouveau, restaurată atent, a primit deja vizita a peste 200.000 de persoane, asta doar în câteva luni de la inaugurare. Deposedată de misiunea ei de la începutul secolului XX, clădirea continuă să-şi spună istoria, să transmită poveştile fericite sau triste care au marcat-o, fiind acum destinată artelor. Publicul are la dispoziţie trei expoziţii aici, diferite, una în care va afla istoria jocurilor de noroc, altele care fac trecerea de la regalitate la tehnologie. Va urma un documentar, care va reflecta această istorie, şi un festival de muzică clasică.
Sub nivelul mării
Viziunea regelui Carol I a fost aceea de a îndepărta Dobrogea de Balcani şi de a o apropia de Occident, de a construi un oraş-port. Devenit un loc turistic vara era astfel nevoia de o clădire în care lumea să se distreze. Cazinoul a apărut în 1910. Anul este scrijelit deasupra uşii sălii de bal.
Primarul liberal de la acea vreme l-a contactat pe arhitectul Daniel Renard, român care studiase la Paris şi mare admirator al curentului Art Nouveau, acesta fiind şi motivul pentru care a fost ales să proiecteze o astfel de clădire.
Cazinoul a avut trei fundaţii, prima de pe vremea liberalilor. După câştigarea alegerilor de conservatori, aceştia şi-au dorit o clădire masivă, mai impunătoare, Neo Românească, şi a fost turnată o a doua fundaţie. Au revenit liberalii la putere şi Renard a preluat misiunea. Astăzi clădirea arată aşa cum şi-a imaginat-o el. În stil Art Nouveau. Detaliile care au legătură cu acest curent o arată: florile, stucaturile, picturile, desenele, tema scoicii care domină clădirea. Renard şi-a imaginat această construcţie ca o bomboană fondantă, în culori pastelate. Turiştii francezi care au vizitat-o sunt de părere că seamănă.
Stucaturi şi foiţă de aur
Scoica este tema centrală a designului interior. Directoarea edificului îndeamnă privitorii să admire scoica de sub balcon din spatele scării impunătoare. De aici se vede cel mai bine, spune gazda. Tema zoomorfă este marcată prin lebede, mulaje care au fost amplasate în spatele scării maiestuoase, iar printr-un iluminator, tot aici, se poate admira marea către port.
Construcţia edificiului a durat cinci ani iar restaurarea sa a fost făcută între 2020 şi 2025.
„A fost un proces foarte complex care a implicat 500 de specialişti. Provocarea: readucerea clădirii la forma iniţială, aşa cum şi-a dorit-o Daniel Renard. S-au studiat fotografiile de arhivă, mai ales că ea a fost avariată grav din cauză că a stat închisă 18 ani, din cauza ciclurilor îngheţ-dezgheţ, din cauza faptului că nu a fost încălzită. Umiditatea, salinitatea au deteriorat-o, fiind o clădire extrem de vulnerabilă. Fundaţia este integral sub nivelul mării”, a explicat Anamaria Mişa, manager.
Scara este singurul element original rămas, totul fiind restaurat. Coloanele sunt îmbrăcate în foaie subţire de aur, fiind folosite cinci kilograme din acest preţios material. Pereţii sunt tapetaţi cu hârtie japoneză. Nu se ştie ce culori au fost folosite prima dată de arhitect, fotografiile fiind alb şi negru, dar cromatica a fost atent aleasă, verdele cald predominând.
Între curiozităţile pe care ghizii le spun turiştilor este şi faptul că în scară, inginerul-şef care a lucrat aici timp de cinci ani a spus că a găsit jetoane de poker.
Unul dintre cele mai populare jocuri de la Cazino era jocul de bulă: o variantă a bine-cunoscutei rulete de astăzi. Bulă era termenul folosit pentru bilă (o sferă mică,n.r.) de metal, de sticlă sau din alt material, folosită la acest tip de ruletă. În presa vremii, acest joc era criticat astfel la Casinoul Comunal: “Suntem în plin sezon. Casinoul, prin complicitatea unor politicieni locali şi cu sprijinul Societăţii Scriitorilor Români, şi-a deschis larg porţile. Naivii dau năvală spre cursa întinsă cu abilitate… Mecanismul jocului la bulă este cea mai ingenioasă alcătuire, aproape genială, de a-ţi şterpeli banii din buzunare, dându-ţi perpetuu iluzia unor câştiguri posibile… O masă enormă ca un animal antideluvian, în mijlocul căreia este o adâncitură în formă de rozetă, cu despărţituri simetrice în cari sunt înscrise numerele… Operaţiunea este întotdeauna în favoarea antreprenorului… El ia banii de la şapte inşi şi nu plăteşte numai unuia, iar la bandă, dacă este 5, nu plăteşte nimănui sau ia de la cei cu soţ şi plăteşte celor fără soţ. Este o amplificare a şarlataniei din bâlciuri, oprită azi, aceea cu jocul cu culorile…”.
Cel mai mult sufereau nevinovaţii, visătorii, cei care veneau rar şi care îşi jucau deodată toţi banii, crezând că se pot îmbogăţi peste noapte. Mai exista evident şi categoria profesioniştilor, despre care gazetarii scriau că: “ei vin la masa de joc cu regularitatea cu care se duce funcţionarul la birou, negustorul al prăvălie sau popa la biserică. Ei nu joacă, lucrează! Rezultatul final? Se poate câştiga la bulă? Ei bine, o spunem hotărât: Nu! Cei mai fericiţi, şi sunt puţini şi aceştia, sunt cei care pot spune: N-am câştigat, n-am pierdut… Cum se face că, deşi deşi evidentă şarlatania jocului, totuşi se găsesc jucători?… Pungăşia rămâne stăpână pe situaţie… Moralitate: duceţi-vă la bulă, e o plăcere antrenantă, emoţionantă, dar, dacă vă trece prin cap că puteţi câştiga, veţi avea o amară dezamăgire”.
Stucaturile din zona scărilor, recondiţionate cu ajutorul instrumentelor din cabinete stomatologice, demonstrează atenţia pentru reabilitarea acestei clădiri.
Ea a fost renovată de trei ori: prima dată după Primul Război Mondial când a fost bombardată, a doua oară de Partidul Comunist, după Al Doilea Război Mondial, „lucrări care nu aveau nicio raţiune, care au dăunat foarte mult clădirii sau cel puţin noi nu am găsit-o”, a subliniat Anamaria Mişa.
Vitraliile, cu teme florale, au fost realizate de Amalia Verzea, româncă care trăieşte la Milano. Scoicile de pe arcade, temele florale specifice Art Nouveau, predomină. „Ne place să spunem că această clădire este o oglindă a istoriei României şi aceasta va fi şi tema unui documentar despre clădire, realizat de John Florescu”, a anunţat managerul.
În La Belle Epoque, se dansa în România, dar şi în Cazino, în Primul Război Mondial, aici a fost spital de campanie, în perioada legionară – Cazinoul a fost ocupat de nazişti, iar odată cu instaurarea comunismului, clădirea a fost o Casă de Cultură a Sindicatelor. A devenit un loc în care erau şedinţele de Partid.
Tavanul sălii de bal, imaginat ca ruletă
Trefla, Inima, Caroul şi Pica sunt mărturii ale jocurilor de noroc care se organizau aici, cupola semănând cu o ruletă.
„Acesta a fost marele compromis al lui Daniel Renard pe care l-a realizat în toată această dezbatere cu privire la arhitectura clădirii. El îşi dorea mai mult forme naturale, precum cele ale arcadelor. În coţurile încăperii, o amintire legată de Imperiul Bizantin, este Conul Abundenţei.
Emblema oraşului din acele vremuri, farul şi velierul, stă deasupra uşii. Din sala mare accesul se face direct pe balcon.
Poveşti emoţionante au în prim-plan cele două scoici uriaşe, vitralii construite în oglindă.
Restaurarea din anii ’50 a celei din dreapta a fost realizată de deţinuţi politic. O echipă de 100 de deţinuţi de la Canal a fost adusă pentru lucrări. Scoica a fost acoperită integral în timpul acelei restaurări, ea neputând fi observată până în 2020. Descoperirea unui bilet, în stânga vitraliului, cu numele câtorva deţinuţi, iar în 2023, într-o cutie de chibrituri a fost găsită o scrisoare a unui tâmplar sas. Plecat la muncă în Germania şi întors în România după război este considerat trădător şi trimis la muncă silnică. Aflat în echipa de muncitori, el a scris un bilet în germană: „Iubite prieten, ce vei citi aceste rânduri, viaţa mea este în mâinile Domnului căci liber nu cred că voi fi prea curând…”. El continuă, spunând că este trimis să muncească la Cazinou şi lunile de când se afla aici. A scăpat cu viaţă.
În muzeul clădirii sunt informaţii primite de la fiul unuia dintre arhitecţii-şefi care a fost trimis să muncească aici. „Ne place să vorbim despre asta în special tinerilor pentru a dezvolta ideea de libertate pe care trebuie să o preţuim şi să ne luptăm pentru ea zi de zi”, a mărturisit ghidul.
În Interbelic a fost perioada fastă pentru Cazinou, în sala de bal având loc spectacole, loc unde personalităţile şi lumea bună îşi etala ţinutele. Familia regală, nefiind adepta jocurilor de noroc, pentru că erau asociate cu tragedii – au existat multe persoane care şi-au pierdut averi impresionante aici, sinucideri – a încercat să deschidă spaţiul pentru evenimentele culturale. Acest lucru este promovat astăzi prin diverse evenimente în noul Cazino. De altfel, regizorul Petre Năstase va coordona un specacol de cabaret complex pe perioada verii care va prezenta întreaga istorie a locului.
Din toamnă, un festival de muzică clasică, curatoriat de Ioan Holender, se va întinde pe parcursul a 11 săptămâni.
Vizitatorul este condus în spaţiile de sub nivelul mării unde, prin tehnologie, expoziţia de aici îi vorbeşte despre ecosistemul Mării Negru.
Într-un submarin imaginat, prin ochiurile de geam, suntem priviţi aşa cum ne văd animalele marine care sunt şi prezentate: delfinul, scorpionul de apă orb, scoica cu 100 de ochi, euglena-verde, căluţii de mare sau foca cu burta albă.
Animaţii şi reconstrucţii 3D explică istoria locului într-o expoziţie permanentă cu documente de arhivă, planuri originale şi relatări despre momentele-cheie din viaţa Cazinoului. Un secol de existenţă, de la glorie la decădere, şi iar la glorie, acest edificiu a rezistat războaielor şi regimurilor dictatoriale. Urmează o epocă a artelor.
–>
