in

Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a ajuns la Los Angeles chiar când se anunţa un acord între Iran şi SUA – Suntem aici pentru a juca fotbal, afirmă selecţionerul iranian

Cupa Mondială 2026: Naţionala Iranului a ajuns la Los Angeles chiar când se anunţa un acord între Iran şi SUA – Suntem aici pentru a juca fotbal, afirmă selecţionerul iranian

Jucătorii naţionalei Iranului (al căror cantonament a fost mutat de la Tucson, în Arizona, la Tijuana, în Mexic) au aterizat la Los Angeles chiar în momentul în care a fost anunţat un acord între Iran şi Statele Unite, aflate în război.

Conform protocolului, jucătorii şi selecţionerul iranian au făcut declaraţii în ajunul meciului împotriva Noii Zeelande. Cu gândul la posibile contestaţii politice la adresa regimului Republicii Islamice.

Los Angeles este uneori supranumit „Tehrangeles” datorită imensei sale comunităţi iraniene, estimată la 500.000 de persoane. O mare parte a diasporei consideră echipa naţională un instrument de propagandă al Republicii Islamice, iar luni sunt prevăzute manifestaţii ostile regimului în metropola californiană.

„Suntem aici pentru a juca fotbal, îi respectăm pe toţi iranienii. Trebuie să separăm fotbalul de politică”, a explicat selecţionerul Amir Ghalenoei.

„Ştiu că există o diasporă numeroasă în Los Angeles, mă bucur că vin să ne vadă, sper că se vor ruga pentru noi, sper că ne vor încuraja şi sper că îi vom răsplăti cu un meci bun”, a adăugat antrenorul.

Mehdi Taremi, atacantul echipei „Team Melli”, este de aceeaşi părere. „Aş vrea să spun că îi respectăm pe toţi iranienii, dar eu sunt aici pentru a juca fotbal.”

Atacantul central al echipei Olympiacos a menţionat, de asemenea, condiţiile de primire a delegaţiei iraniene, făcând o paralelă cu arbitrul somalez Omar Artan, căruia i s-a interzis intrarea pe teritoriul american.

„Respect jurnaliştii şi întrebările. Nu doar Iranul este afectat la această Cupă Mondială, ci şi arbitrii… În mod normal, Cupa Mondială înseamnă pace şi bucurie… Sper că în viitor va fi mai bine pentru toţi fanii”, a adăugat el.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Un supliment popular pentru durerile articulare este asociat cu agravarea demenţei, arată un nou studiu

Un supliment popular pentru durerile articulare este asociat cu agravarea demenţei, arată un nou studiu

Gala UFC Freedom 250 de la Casa Albă – Brazilianul Mauricio Ruffy şi-a cerut iubita în căsătorie sub privire lui Donald Trump – VIDEO

Gala UFC Freedom 250 de la Casa Albă – Brazilianul Mauricio Ruffy şi-a cerut iubita în căsătorie sub privire lui Donald Trump – VIDEO