in

Cupa Mondială: Madonna, Shakira şi BTS, vedetele spectacolului din pauza finalei

Cupa Mondială: Madonna, Shakira şi BTS, vedetele spectacolului din pauza finalei

Starurile Madonna şi Shakira, dar şi celebra trupă de K-pop BTS, vor fi vedetele spectacolului din pauza finalei Cupei Mondiale de fotbal din 2026 din Statele Unite, au anunţat joi organizatorii, potrivit AFP

Chris Martin, solistul trupei Coldplay, va fi directorul artistic al acestui spectacol, o premieră pentru finala Cupei Mondiale de fotbal. Evenimentul este programat pentru data de 19 iulie la MetLife Stadium din East Rutherford,  New Jersey.

Cupa Mondială din 2026, cea mai mare din istorie, cu 48 de echipe participante, va avea loc începând cu 11 iunie în Statele Unite, Canada şi Mexic. Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a anunţat în martie că aceasta va include „primul spectacol din istorie organizat în pauza unei finale a Cupei Mondiale FIFA”.

Această iniţiativă aminteşte de spectacolul organizat, cu Shakira în prim-plan, cu ocazia finalei Copa America de la Hard Rock Stadium din Miami, anul trecut. De asemenea, face referire la tradiţia spectacolelor de prestigiu din pauza Super Bowl, finala campionatului de fotbal american.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Reprezentantul spitalului din Sibiu la care este internat copilul de 5 ani găsit după 2 zile în pădure: „Copiii să ştiţi că au resurse nebănuite. Şi noi spunem că este vorba despre un miracol”. Ce spun medicii despre starea lui de sănătate

Viforel Dorobanţu, Director Şcoala Curcani şi Vicepreşedinte CEMS: „Ministerul Educaţiei nu are suficientă încredere în propriii directori”

Viforel Dorobanţu, Director Şcoala Curcani şi Vicepreşedinte CEMS: „Ministerul Educaţiei nu are suficientă încredere în propriii directori”