Formaţia Konyaspor s-a calificat marţi seara în finala Cupei Turciei, după ce a învins, în deplasare, scor 1-0, gruparea Beşiktaş Istanbul.
Gazdele au dominat meciul, au avut 59 la sută posesie, 16 şuturi la poartă şi 15 cornere, dar elevii lui Sergen Yalcin nu au reuşit să concretizeze ocaziile avute. Konyaspor a dat lovitura în minutele de prelungire ale meciului.
Arbitrul Adnan Kayatepe a dictat penalti şi Enis Bardhi a transformat în minutul 90+8 pentru Beşiktaş Istanbul – Konyaspor 0-1.
În finala care se va disputa pe Antalya Stadium, Konyaspor va înfrunta câştigătoarea duelului dintre Genclerbirligi şi Trabzonspor. Finala Cupei Turciei se va juca pe 22 mai.



