in ,

Politologul Cristian Pîrvulescu: „Căderea guvernului simplifică ieşirea din criză”. Cea mai bună variantă de premier – un independent. „Bolojan nu are de ce să-şi dea demisia din fruntea PNL”

Politologul Cristian Pîrvulescu: „Căderea guvernului simplifică ieşirea din criză”. Cea mai bună variantă de premier – un independent. „Bolojan nu are de ce să-şi dea demisia din fruntea PNL”

Politologul Cristian Pîrvulescu, profesor la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, spune că ieşirea din criza politică este accelerată de căderea Guvernului Bolojan după ce moţiunea împotriva sa a fost adoptată, obţinând 281 de voturi favorabile. Preşedintele Nicuşor Dan devine în aceste momente personajul principal în aplanarea tensiunilor politice şi găsirea unei soluţii guvernamentale stabile proeuropene.

“Cea mai simplă soluţie”: Un premier independent

În viziunea politologului, noul context politic deblochează pârghiile constituţionale ale şefului statului. “Din punctul meu de vedere, asta este varianta care simplifică de fapt ieşirea din criză pentru că era mult mai complicat dacă rămânea guvernul”, afirmă Pîrvulescu, explicând că de astăzi preşedintele are libertatea de a începe consultările.

Soluţia optimă identificată de profesorul SNSPA este formarea unui cabinet cu sprijin politic proeuropean: “cea mai simplă ieşire… ar fi aceea a unui guvern condus de un independent, nu spun tehnocrat, independent cu autoritate şi cu un sprijin politic proeuropean larg”. Totuşi, acesta avertizează că PNL ar putea fi un obstacol în această formulă. “Mi-e greu să cred că în momentul acesta PNL este dispus să accepte o asemenea variantă”, argumentează Pârvulescu, adăugând că acest fapt ar putea forţa noul guvern să depindă de un sprijin parlamentar extern.

PNL, între “înfrângere” şi responsabilitate colectivă

Pîrvulescu este critic la adresa strategiei recente a liberalilor, considerând că aceştia s-au izolat prin forţarea unui guvern minoritar. “Pentru PNL, o poziţie raţională înseamnă o înfrângere. Înseamnă că întreaga lor poziţie pe care au avut-o a fost eronată pentru că au plecat de la premisa că vor avea un guvern minoritar”. Această abordare a generat, conform analizei sale, o “ostilitate crescută împotriva acestei majorităţi în interiorul Parlamentului”.

În ceea ce priveşte viitorul lui Ilie Bolojan, politologul nu vede o retragere voluntară a acestuia, în ciuda eşecului la vot.

“Dacă nu va fi destituit, nu va pleca. Va încerca să-şi consolideze poziţia. PNL este în egală măsură responsabil pentru situaţia aceasta. Nu poate să fie considerat doar primul ministru. Nu există niciun motiv să plece şi nu va pleca… n-am văzut nicio alternativă în PNL la Ilie Bolojan”, mai susţine Pîrvulescu.

Reconfigurarea Dreptei: Urmează distanţarea USR de Ilie Bolojan şi PNL

Un alt efect major al votului de astăzi este răcirea relaţiilor dintre USR şi conducerea PNL. Pîrvulescu observă că planurile de unificare a dreptei sub egida liberală au fost compromise: “Mă îndoiesc că, de astăzi începând, USR va mai fi la fel de apropiat de PNL cum a fost câtă vreme Ilie Bolojan era prim-ministru”. În schimb, acesta prevede o apropiere a USR de Nicuşor Dan: “Cred că USR va redescoperi în preşedintele Dan un aliat”.

Tentativa lui Bolojan de a atrage USR într-o structură comună este acum considerată “mult mai dificilă”, deoarece acesta nu mai deţine “avantajele funcţiei de prim-ministru” şi se confruntă cu o “puternică rezistenţă” chiar în interiorul propriului partid.

Excluderea extremismului din calculele guvernării

Cristian Pîrvulescu respinge orice scenariu care ar include partidul AUR la guvernare, bazându-se pe linia roşie trasată de preşedintele României.

“Preşedintele ne-a asigurat că nu va exista un guvern… susţinut de partide antieuropene. Deci preşedintele vrea o coaliţie proeuropeană”. În aceste condiţii, varianta unui guvern PSD-AUR rămâne imposibilă în configuraţia actuală.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Cupa Turciei: Konyaspor va juca finala, după 1-0 cu Beşiktaş Istanbul

Cupa Turciei: Konyaspor va juca finala, după 1-0 cu Beşiktaş Istanbul

Cel puţin cinci morţi şi cinci răniţi în estul Ucrainei, într-un bombardament rus în centrul oraşului Hramatorsk, anunţă Zelenski

Cel puţin cinci morţi şi cinci răniţi în estul Ucrainei, într-un bombardament rus în centrul oraşului Hramatorsk, anunţă Zelenski