La 1 iulie se împlinesc 35 de ani de la momentul desființării blocului Organizația Tratatului de la Varșovia, unul dintre cei doi actori antagonici, alături de NATO, care au reprezentat manifestarea la nivel organizațional a războiului rece.
În data de 1 iulie 1991 s-a semnat, la Praga, actul politic oficial de desființare a Organizației Tratatul de la Varșovia.
La nivel militar, organizația își încetase activitatea la 31 martie 1991, atunci când comandantul în exercițiu al forțelor armate ale Tratatului de la Varșovia, Piotr Lușev, și șeful statului major, Vladimir Lobov, au renunțat la prerogativele lor de comandă, iar prin această formalitate structurile militare ale pactului își încetaseră activitatea, indică agenția UPI (www.upi.com).
Alianța politico-militară multilaterală fusese înființată la 14 mai 1955, când Uniunea Sovietică și cele șapte socialiste au semnat Tratatul de la Varșovia. Statele semnatare erau Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, Germania de Est, Polonia, România, Uniunea Sovietică și Ungaria.
Pactul de la Varșovia a exercitat un rol influent în gândirea strategică sovietică fiind un instrument hotărâtor de proiecție a politicii promovate de Kremlin. Liniile principale de funcționare ale organizației au fost stabilite în 1955 de prim secretarul Partidului comunist al Uniunii Sovietice, Nikita Hrușciov. Pactul a intrat în vigoare la 4 iunie 1955, cu prilejul ratificării instrumentelor și depunerii acestora la depozitarul organizației, respectiv guvernul Poloniei, de către Republica Populară Albania, potrivit https://enrs.eu/.
Doctrina militară a Pactului de la Varșovia era, la nivel oficial, strict defensivă, organizația fiind constituită drept o contrapondere la NATO.
Pactul de la Varșovia avea să continue doar la nivel oficial politic. Administrația de la Moscova și-a exprimat dezideratul, cu acest prilej, ”să continue relațiile la nivel bilateral, inclusiv pe chestiuni care implicau cooperarea la nivel tehnic, militar și de securitate”, potrivit lui Vladimir Lobov. Acesta a menționat faptul că nivelul scăzut al confruntării dintre est și vest a facilitat dizolvarea structurilor militare ale Pactului de la Varșovia.
Decizia pentru încetarea funcționării structurilor militare ale Tratatului de la Varșovia, pusă în aplicare la 31 martie 1991, fusese adoptată la 25 februarie 1991, cu prilejul Conferinței politice a organizației, desfășurate la Budapesta, cu participarea miniștrilor apărării și de externe, conform upi.com și www.enrs.eu.
Pe fondul mișcărilor politice din anii 1980 la nivelul blocului socialist, au fost generate mișcări tectonice la nivelul organizației Pactului de la Varșovia.
Cu prilejul reuniunii la nivel înalt de la București, din 1989, liderii statelor membre au hotărât abandonarea doctrinei Brejnev, iar un an mai târziu statele părți au convenit ca forțele militare sovietice staționate pe teritoriile lor să fie retrase.
Acordul pentru încetarea cooperării militare la nivelul organizației Pactului de la Varșovia a fost parafat cu prilejul reuniunii conferinței de la Budapesta, din februarie 1991. Documentul adoptat în capitala Ungariei, cunoscut drept ”Declarația de la Budapesta”, stipula că ”statele se eliberează de moștenirea trecutului, de epoca dedicată confruntării și de ruptura care a marcat continentul”, potrivit https://www.opendemocracy.net.
În decembrie 1991, odată cu dizolvarea Uniunii Sovietice a fost consemnat momentul de sfârșit al războiului rece, un moment esențial pentru istoria continentului european, iar de la această dată relațiile interstatale la nivel continental și internațional au fost așezate pe o nouă traiectorie.


