Niciun element nu sugerează că tulpina „Andes” a hantavirusului ar fi suferit o mutaţie în urma epidemiei mortale care a izbucnit la bordul vasului de croazieră MV Hondius, a declarat miercuri agenţia sanitară a Uniunii Europene, ECDC, scrie Le Figaro.
Boala se transmite, în general, de la rozătoare infectate, cel mai adesea prin urină, excremente şi salivă.
Testele de laborator efectuate în Africa de Sud şi Elveţia au confirmat că este vorba de tulpina Andes, singura tulpină de hantavirus cunoscută ca fiind transmisibilă între oameni.
Nu există nici vaccin, nici tratament specific împotriva hantavirusului.
Ministrul francez al sănătăţii, Stephanie Rist, declarase marţi că nu se ştie cu certitudine dacă tulpina de hantavirus implicată în focarul de pe nava de croazieră MV Hondius ar fi suferit mutaţii, deşi autorităţile se arată „destul de liniştite”.
„Există aspecte pe care nu le cunoaştem despre acest virus”, a declarat Rist în faţa Adunării Naţionale. „Nu avem încă secvenţierea completă a virusului, ceea ce ne-ar permite să afirmăm cu certitudine astăzi, chiar dacă suntem destul de liniştiţi până în prezent, că acest virus nu a suferit încă mutaţii”, a spus Rist.
Olivier Schwartz, epidemiolog la Institutul Pasteur, a declarat ulterior într-o conferinţă de presă: „Până în prezent, au fost secvenţiate două virusuri din clusterul actual. Unul a fost identificat la Zurich, în Elveţia, care a fost primul caz. O altă secvenţiere a fost obţinută la Institutul Pasteur. Am observat că această secvenţă era foarte similară cu cea de la Zurich. Riscul (apariţiei unei variante) există, dar deocamdată nu există dovezi în acest sens”, a spus epidemiologul.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat că nu există indicii că ar fi ceva neobişnuit în legătură cu tulpina de hantavirus de pe navă, în afară de localizarea sa.



