in ,

Exporturile de petrol ale SUA ating nivel record, pe fondul redirecţionării fluxurilor globale în războiul cu Iranul

Exporturile de petrol ale SUA ating nivel record, pe fondul redirecţionării fluxurilor globale în războiul cu Iranul

Exporturile de petrol ale Statelor Unite au crescut la un nivel record de 5,2 milioane de barili pe zi în aprilie, pe măsură ce cumpărătorii din Asia şi alte regiuni caută alternative la livrările din Orientul Mijlociu, afectate de conflictul cu Iranul, transmite Reuters.

Creşterea vine în contextul blocării traficului prin Strâmtoarea Ormuz, una dintre cele mai importante rute pentru transportul global de petrol, ceea ce a determinat o redirecţionare masivă a navelor către coasta Golfului Mexic.

Portul Corpus Christi din statul Texas, unul dintre cele mai mari terminale petroliere din lume, a înregistrat cel mai aglomerat trimestru din istoria sa. Traficul naval a depăşit 240 de nave în luna martie, comparativ cu aproximativ 200 într-o lună obişnuită.

Exporturile americane au crescut cu peste 30% faţă de februarie, când erau de aproximativ 3,9 milioane de barili pe zi, înainte de escaladarea conflictului. Aproximativ jumătate din aceste exporturi provin din Corpus Christi, iar restul în principal din Houston.

Numeroase petroliere de mare capacitate, cunoscute ca VLCC, sosesc zilnic în porturile americane, multe dintre ele provenind din Asia, unde rafinăriile încearcă să compenseze pierderea petrolului din Golful Persic.

Totuşi, specialiştii avertizează că petrolul american, de tip uşor şi cu conţinut redus de sulf, nu poate înlocui complet petrolul greu din Orientul Mijlociu, pentru care multe rafinării sunt optimizate.

Capacitatea de export a SUA este, de asemenea, limitată, fiind estimată la puţin peste 5 milioane de barili pe zi, din cauza infrastructurii portuare şi a conductelor. Extinderea acestora ar putea permite creşteri suplimentare, însă nu suficiente pentru a compensa integral deficitul global.

Înainte de conflict, aproximativ 20% din oferta globală de petrol tranzita Strâmtoarea Ormuz, ceea ce face ca impactul blocajului să fie dificil de compensat pe termen lung.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Economia SUA creşte, dar costul vieţii pune presiune pe Donald Trump, înainte de alegeri

Economia SUA creşte, dar costul vieţii pune presiune pe Donald Trump, înainte de alegeri