Federația Română de Hochei pe Gheață (FRHG) solicită Primăriei Sectorului 2, printr-un comunicat de presă remis, marți, AGERPRES, păstrarea destinației inițiale a Patinoarului ”Mihai Flamaropol”, a cărei reconstrucție este abandonată de mai mulți ani.
”Mihai Flamaropol’ trebuie să rămână casa hocheiului românesc! Federația Română de Hochei pe Gheață susține păstrarea destinației de patinoar a complexului ‘Mihai Flamaropol’ și își exprimă îngrijorarea față de perspectiva ca hocheiul și patinajul să nu mai reprezinte activitățile centrale ale acestui obiectiv. Bucureștiul are nevoie de infrastructură pentru sporturile pe gheață, iar redeschiderea arenei trebuie să răspundă acestei nevoi’, se arată în comunicatul Federației Române de Hochei pe Gheață, într-un răspuns la consultarea publică inițiată de Primăria Sectorului 2, privind viitoarea destinație a complexului sportiv.
Președintele Federației Române de Hochei pe Gheață, Attila Nagy, consideră că patinoarul Flamaropol reprezintă casa hocheiului românesc și reprezintă o infrastructură esențială pentru dezvoltarea acestui sport în Capitală.
”Mihai Flamaropol’ a fost, timp de multe decenii, casa hocheiului românesc. În ultimii ani, întreaga comunitate a așteptat redeschiderea sa. Au tot fost anunțuri privind reluarea lucrărilor și termene de finalizare, urmate de diferite piedici și amânări. Perspectiva ca acest complex să își piardă tocmai destinația pentru care este atât de necesar ne îngrijorează profund! Vorbim despre șansa zecilor de mii de copii din București de a descoperi sporturile pe gheață. Interesul există, iar exemplul Patinoarului ‘Doru Tureanu’, din Sectorul 4, este grăitor: inaugurarea sa a creat o emulație puternică și a adus pe gheață numeroși copii și tineri. Capitala României ar avea nevoie de câte un patinoar în fiecare sector. În acest context, ‘Mihai Flamaropol’ este o infrastructură esențială pentru dezvoltarea acestor discipline’, a declarat Nagy.
Federația apreciază că argumentelor privind accesul la sport li se adaugă valoarea istorică a acestui loc, arena găzduind în trecut performanțe ale echipei naționale și ale formațiilor de club, precum Steaua, Dinamo, Sportul Studențesc, Triumf.
‘Avem responsabilitatea de a păstra această moștenire și de a le oferi generațiilor următoare posibilitatea să o continue. Dacă îmi permiteți o comparație, iubitorii cafelei știu că un ‘3 în 1′ nu înlocuiește o cafea pură. La fel, hocheiul și patinajul au nevoie aici de un patinoar în adevăratul sens al cuvântului, cu o identitate clară și cu infrastructura necesară antrenamentelor și competițiilor, funcționabil minimum 9 luni/an. Funcțiunile complementare trebuie să susțină această misiune, iar patinoarul să rămână inima complexului’, afirmă președintele FRHG.
O arenă corespunzătoare ar permite, totodată, includerea Bucureștiului între orașele care pot găzdui competiții internaționale de seniori de hochei, precizează federația.
‘Ne dorim ca și Bucureștiul să poată găzdui astfel de competiții, iar publicul din Capitală să aibă șansa de a vedea acasă echipele naționale și hochei internațional. Redeschiderea ‘Flamaropolului’ ar însemna un câștig pentru sportivi, pentru suporteri și pentru oraș’, a adăugat președintele FRHG.
Federația Română de Hochei pe Gheață a anunțat totodată că inițiază discuții cu toți partenerii instituționali relevanți, pentru a susține păstrarea destinației complexului și identificarea soluțiilor necesare redeschiderii sale.
‘Ne dorim un dialog constructiv și soluții concrete. Vocea comunității contează, iar completarea chestionarului este un mod prin care fiecare poate susține viitorul sporturilor pe gheață în București. ‘Mihai Flamaropol’ trebuie să rămână ceea ce a fost pentru generații întregi: unul dintre patinoarele-simbol al României’, a mai transmis Nagy.
Șantierul viitorului patinoar Flamaropol, abandonat după ce lucrările au început în 2016, au fost reluate în august 2025 pentru scurt timp. Ulterior, șantierul a fost preluat de Primăria Sectorului 2 de la Primăria Generală.
Primăria Sectorului 2 a transmis, marți, că îi invită pe cetățeni la două sesiuni de consultare publică în ceea ce privește construcția și facilitățile noii Arene Flamaropol.
AGERPRES (AS-redactor: Adrian Țone, editor: Mihai Țenea, editor online: Ady Ivaşcu)


