Guvernatoarea Rezervei Federale a SUA Lisa Cook a suportat cheltuieli de peste 1,3 milioane de dolari pentru servicii juridice şi măsuri de securitate după ce preşedintele Donald Trump a încercat să o înlăture din conducerea băncii centrale americane. Informaţiile apar într-o declaraţie de avere şi etică publicată joi, citată de CNBC.
Cazul se află în prezent pe rolul Curţii Supreme a Statelor Unite, care urmează să decidă în următoarele săptămâni dacă preşedintele avea autoritatea de a o demite pe Cook din funcţie.
Trump a încercat să o îndepărteze din Consiliul Guvernatorilor Fed în august anul trecut, acuzând-o de fraudă ipotecară pe baza unor afirmaţii formulate de Bill Pulte, directorul Agenţiei Federale pentru Finanţarea Locuinţelor. Lisa Cook a respins acuzaţiile şi a deschis un proces pentru blocarea demiterii, rămânând în funcţie până la pronunţarea unei decizii definitive.
Potrivit documentelor depuse la Oficiul pentru Etică Guvernamentală, aproape 1,2 milioane de dolari pentru servicii juridice au fost acoperiţi de organizaţiile nonprofit Democracy Defenders Fund şi Continua Impact. Alte aproximativ 144.000 de dolari au fost alocaţi pentru servicii de securitate.
Surse apropiate situaţiei au declarat că măsurile de protecţie au devenit necesare după ce adresa personală a lui Cook a fost făcută publică în urma acuzaţiilor lansate de administraţia Trump.
Avocatul său, Norm Eisen, cofondator al Democracy Defenders Fund, a afirmat că organizaţia sprijină apărarea juridică în acest dosar ca parte a eforturilor de protejare a statului de drept.
Fed şi reprezentanţii legali ai lui Cook au refuzat să comenteze informaţiile.
Lisa Cook este în concediu de la Universitatea de Stat din Michigan pe durata mandatului său la Rezerva Federală. Documentele financiare arată că aceasta obţine şi venituri din închirierea unor proprietăţi situate în Ann Arbor, Michigan, şi Cambridge, Massachusetts.
Cazul este urmărit cu atenţie pe pieţele financiare, deoarece decizia Curţii Supreme ar putea avea implicaţii importante pentru independenţa Rezervei Federale şi pentru limitele puterii prezidenţiale asupra instituţiilor independente ale statului american.



