in ,

Mirabela Grădinaru la Chișinău: Tehnologia – instrument valoros pentru educație, dar fără îndrumare devine dăunătoare

Mirabela Grădinaru la Chișinău: Tehnologia – instrument valoros pentru educație, dar fără îndrumare devine dăunătoare

Tehnologia este un instrument valoros pentru educație și pentru conectare, dar, fără îndrumare și fără măsuri de protecție, poate deveni dăunătoare, a afirmat joi, la Chișinău, doamna Mirabela Grădinaru, partenera de viață a președintelui Nicușor Dan.

Ea a participat la Conferința internațională ‘Siguranța online și determinanții digitali ai sănătății mintale și bunăstării emoționale a copiilor și adolescenților’.

Evenimentul a fost organizat sub egida Președinției Republicii Moldova de către Ministerul Sănătății și Biroul Regional al Organizației Mondiale a Sănătății pentru Europa și a fost dedicat dezvoltării armonioase a copiilor și adolescenților într-un context marcat de dezvoltarea tehnologică accelerată.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook ‘România în lumină’, doamna Mirabela Grădinaru a fost însoțită la Chișinău de consilierii de stat din cadrul Administrației Prezidențiale Diana Punga și Vlad Ionescu.

Mirabela Grădinaru a intervenit în cadrul panelului la nivel înalt ‘Mediile digitale și sănătatea mintală a tinerilor’, alături de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.

‘Tehnologia este un instrument valoros pentru educație și pentru conectare, dar, fără îndrumare și fără măsuri de protecție, poate deveni dăunătoare. Timp de generații, a proteja un copil a însemnat să construiești spații fizice sigure în jurul lui, acasă, la școală, în comunitate. Existau granițe pe care le puteam vedea și uși pe care le puteam închide. Astăzi, lumea exterioară nu mai are nevoie de o ușă ca să intre în viața copiilor noștri. Poate ajunge la ei printr-un ecran. De aici decurge o concluzie care să ne ghideze: nu ar trebui să existe nicio diferență între protecția pe care o așteptăm pentru copii în lumea fizică și protecția pe care o cerem pentru ei în lumea digitală. Copiii se mișcă firesc între aceste două medii și este responsabilitatea noastră să îi protejăm în egală măsură’, a afirmat Mirabela Grădinaru în cadrul conferinței de la Chișinău, conform sursei citate.

La eveniment au participat decidenți, experți naționali și internaționali, reprezentanți ai instituțiilor publice, mediului academic, societății civile și organizațiilor de tineri.

Panelurile conferinței s-au axat pe impactul mediilor digitale asupra siguranței online, sănătății mintale și bunăstării emoționale a copiilor și adolescenților și vor contribui la identificarea unor priorități comune în vederea unor acțiuni naționale coordonate și intersectoriale, a precizat ‘România în lumină’. O atenție deosebită va fi acordată participării tinerilor la elaborarea și monitorizarea politicilor care îi vizează.

‘În cadrul vizitei la Chișinău, Prima Doamnă a avut și o întâlnire tete-a-tete cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, precum și o întrevedere bilaterală cu Natasha Azzopardi Muscat, director, Sisteme de Sănătate, Biroul Regional OMS pentru Europa’, a informat sursa citată.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Instanța supremă/ Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu; va fi judecat sub control judiciar

Instanța supremă/ Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu; va fi judecat sub control judiciar

China anunță că a efectuat o operațiune de cercetare în apele din estul Taiwanului

China anunță că a efectuat o operațiune de cercetare în apele din estul Taiwanului