Papa Leon al XIV-lea și-a reiterat luni apelul pentru încheierea războiului din Ucraina și a criticat cheltuielile militare în creștere la nivel mondial, relatează marți dpa.
Vorbind cu jurnaliștii în timpul zborului spre Roma, la încheierea vizitei sale în Franța, papa Leon a afirmat că Biserica Catolică are obligația de a pleda pentru demnitatea umană, pentru importanța vieții și pentru ‘posibilitatea de a cheltui mai mult pentru sănătate și educație și mai puțin pentru înarmare’, a spus el.
‘Cred că Biserica are responsabilitatea de a promova aceste valori, invitând neîncetat lideri precum cei din Rusia și Ucraina, dar și din alte țări, să vină, să se așeze la masă, să poarte un dialog și să caute modalități de a rezolva problemele fără a continua aceste războaie care nu mai au niciun sens’, a afirmat Suveranul Pontif.
Un număr restrâns de oameni ajung ‘extrem de bogați de pe urma unei industrii care promovează războiul’, a mai spus el.
‘Cu toate acestea, acele miliarde și miliarde de euro sau dolari ar putea fi folosite pentru a rezolva probleme precum foametea la nivel mondial, criza locuințelor, șomajul și altele’, a afirmat papa Leon.
Mai devreme în cursul zilei, papa Leon a criticat războiul din Ucraina, descriindu-l drept ‘o baie de sânge lipsită de sens’.
În loc să se concentreze pe reînarmare, statele europene ar trebui să depună ‘eforturi mai creative’ pentru a promova pacea mondială, a declarat papa Leon în timpul discursului său susținut în fața unui public la Metz, în estul Franței.


