in ,

Patriarhul Daniel – un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Părintelui Emilian Crișanul: Slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos

Patriarhul Daniel – un mesaj de condoleanțe la înmormântarea Părintelui Emilian Crișanul: Slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a transmis, marți, un mesaj de condoleanțe la slujba de înmormântare a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului.

‘Cu multă întristare în suflet am primit vestea trecerii din această viață a Preasfințitului Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului, slujitor vrednic al Bisericii lui Hristos și ierarh devotat misiunii pastorale, culturale și academice, pe care l-am cunoscut încă din timpul slujirii noastre la Iași, ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei (1990-2007). În fața tainei morții, Biserica lui Hristos nu rămâne fără consolare, deoarece credința în Domnul Iisus Hristos Cel răstignit și înviat alină durerea despărțirii vremelnice prin nădejdea vieții veșnice’, transmite Patriarhul Daniel.

În mesaj, Preafericitului Părinte Daniel amintește că viața omului credincios nu se măsoară doar prin numărul anilor petrecuți pe pământ, ci mai ales prin lumina harului dumnezeiesc pe care o primește, o cultivă și o împărtășește semenilor săi.

‘Lumina sfântă a vieții pământești este rodirea harului Duhului Sfânt în viața omului și rămâne, după mutarea lui la Domnul, ca binecuvântare pentru semenii pe care i-a slujit și ca moștenire spirituală pentru Biserică’, mai transmite Patriarhul.

Părintele Emilian Crișanul s-a născut la data de 12 februarie 1972, în localitatea Berezeni, județul Vaslui, primind la botez numele Vlad. Închinoviat de tânăr, la doar 17 ani (1 septembrie 1989), în obștea Mănăstiri Neamț, în această veche și binecuvântată lavră monahală, păstrătoare a unui patrimoniu inestimabil al spiritualității, culturii și artei bisericești ortodoxe din țara noastră, tânărul monah Emilian a deprins aici frumusețea vieții liturgice, rânduiala ascultării monahale și dragostea pentru istoria și patrimoniul spiritual al Ortodoxiei românești.

Între anii 1990-1995 a urmat cursurile Seminarului Teologic Ortodox ‘Veniamin Costachi’ de la Mănăstirea Neamț.

În perioada 1990-1998 a lucrat ca tipograf în cadrul Tipografiei mitropolitane TRINITAS de la Mănăstirea Neamț, iar în perioada 1998 – 2001 a fost eclesiarh al Mănăstirii Neamț.

În anul 1998 a fost hirotesit protosinghel, iar în anul 2004 arhimandrit. A urmat cursuri de limbă engleză în Republica Cehă, la Academia Ortodoxă din Vilemov (Olomouc), în anul 2001; în Regatul Unit al Marii Britanii, la Colegiul Teologic ‘Resurrection’, Mirfield, al Universității din Leeds, în anul 2005, precum și cursurile de doctorat, în perioada 2003-2008, la Facultatea de Teologie ‘Dumitru Stăniloae’ din Iași, la specializarea Istoria Bisericii Ortodoxe Române, sub îndrumarea regretatului Profesor Emilian Popescu, membru de onoare al Academiei Române, convins fiind că experiența dobândită va rodi spre folosul Bisericii.

Fiind ales de Sfântul Sinod al Bisericii noastre în demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului, a fost hirotonit arhiereu în 14 noiembrie 2009. Mai târziu, începând cu data de 16 iulie 2017, această lucrare a fost continuată cu multă dăruire în Arhiepiscopia Aradului, unde și-a împlinit slujirea încredințată până la chemarea sa la Domnul, în 26 iunie 2026.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Proprietarii clădirilor consolidate prin PNCCRS vor putea restitui sumele neeligibile în 15 ani

Proprietarii clădirilor consolidate prin PNCCRS vor putea restitui sumele neeligibile în 15 ani

Atacurile cibernetice și dezinformarea, principalii factori care pot accelera crize în mediul de business în 2026 (studiu)

Atacurile cibernetice și dezinformarea, principalii factori care pot accelera crize în mediul de business în 2026 (studiu)