Consiliul General a adoptat, marți, mecanismul în baza căruia Primăria Capitalei va recupera de la proprietari cheltuielile neeligibile suportate din bugetul local în cadrul Programului Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (PNCCRS).
Astfel, asociațiile de proprietari vor trebui să restituie sumele în decurs de 5 ani, însă persoanele fizice vor putea da banii înapoi pe parcusul a 15 ani.
Sumele vor fi recuperate de la asociațiile de proprietari, pe baza unui contract de restituire, în rate egale, fără dobândă, pe o perioadă de până la cinci ani, începând cu luna următoare datei admiterii recepției la terminarea lucrărilor.
În cazul proprietarilor persoane fizice care nu sunt constituiți în asociații de proprietari, sumele vor fi recuperate pe
baza unui contract de restituire, precum și a unui contract de ipotecă imobiliară, în rate egale, fără dobândă, pe o perioadă de până la 15 ani.
În cazul proprietarilor persoane fizice care nu încheie contractul de restituire și nu beneficiază de mecanismul de rambursare, precum și de la persoanele juridice, recuperarea se realizează, în caz de neplată voluntară, pe calea unei acțiuni civile, potrivit dreptului comun.
Proprietarii persoane fizice ale căror asociații de proprietari au încheiat contracte de restituire pot solicita prelungirea termenului de restituire până la 15 ani, în următoarele condiții:
– formularea unei solicitări, până la data comunicării admiterii recepției la terminarea lucrărilor;
– încheierea cu Municipiul București a unui contract de restituire, respectiv a unui contract de ipotecă imobiliară;
– constituirea în favoarea Municipiul București a unei ipoteci imobiliare, în cuantumul sumei de restituit, pentru o perioadă egală cu perioada de rambursare, de până la 15 ani.
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că și-a dorit în primul rând ca proiectul să fie suportabil din punct de vedere financiar pentru populație.
‘Legea, în această formă, îți dă voie maxim cinci ani, prin asociațiile de proprietari. Costurile sunt date de către piață. (…) L-am rugat pe domnul director să se ducă în maxim posibil (în ce privește perioada de restituire), care este 15 ani, pe lege. Dar prin asociație se poate maxim cinci ani. Fără asociație, se poate maxim 15 ani. Pe legea actuală, alte mecanisme nu există. Avem opțiunea de a nu face nimic și avem opțiunea de a face ceva’, a spus el.
Directorul Administrației Municipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic, Răzvan Munteanu, a declarat că hotărârea răspunde nevoilor a 90-95% dintre asociațiile de proprietari.
‘Proiectul a rezultat ca urmare a discuțiilor cu 77 de asociații de proprietari, care sunt în prezent în Programul Național de Consolidare, spunând că, dacă nu ar avea un astfel de sprijin, ar trebui ca la momentul finalizării lucrărilor ei să plătească toată suma care le revine, ca neeligibilă. Ceea ce este imposibil și ar afecta tot programul național de consolidare’, a spus el.
Munteanu a estimat că suma neeligibilă ar fi de aproximativ 250 lei/mp, însă aceasta ar putea crește, în funcție de inflație. Plafonul maximal este de 500 de euro/mp, la care se va ajunge doar în cazul unei inflații de 23% pe toată perioada contractului.


