Doi turiști – tată și fiică – au cerut ajutor jandarmilor prahoveni după ce s-au întâlnit cu o ursoaică și cei doi pui ai săi pe traseul montan dintre Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, din zona Cheia.
”În urma unui apel la 112, care semnala prezența unei ursoaice cu doi pui pe traseul montan dintre Muntele Roșu și Cabana Ciucaș, din zona Cheia, jandarmii montani au intervenit pentru prevenirea oricărei situații de risc. Pe traseu, colegii noștri au identificat doi turiști, tată și fiică, pe care i-au însoțit până la parcarea de la Muntele Roșu, unde aveau autoturismul”, informează sâmbătă Inspectoratul Județean de Jandarmi Prahova.
Ursoaica și cei doi pui au fost îndepărtați din zona traseului, iar intervenția s-a încheiat fără incidente, arată sursa citată.
”Dacă întâlniți un urs în timpul unei drumeții, păstrați distanța, nu încercați să vă apropiați pentru fotografii, nu îl hrăniți și apelați de îndată 112. Prudența poate face diferența”, transmite IJJ Prahova.


