in ,

Proiectul ‘Străzi Deschise’ – sport, creativitate, magie și experiențe urbane în weekend, pe Calea Victoriei

Proiectul ‘Străzi Deschise’ – sport, creativitate, magie și experiențe urbane în weekend, pe Calea Victoriei

Proiectul ‘Străzi Deschise – București, Promenadă urbană’ aduce în weekend, pe Calea Victoriei din Capitală, activități sportive, creativitate, magie și experiențe urbane, a anunțat, joi, ARCUB.

‘În weekendul 15-16 august, centrul Bucureștiului redevine zonă pietonală, iar Calea Victoriei își întâmpină vizitatorii cu două zile de sport, creativitate, magie și experiențe urbane, în cadrul celui mai amplu proiect outdoor al Capitalei, ‘Străzi Deschise – București, Promenadă urbană’. De la activități sportive pentru toate vârstele, la ateliere creative și spectacole de magie, programul acestui weekend transformă Calea Victoriei într-un spațiu de întâlnire pentru comunitate’, a precizat ARCUB într-un comunicat transmis AGERPRES.

Sâmbătă și duminică, Piața Revoluției găzduiește, între orele 10:00 și 22:00, un spațiu dedicat sportului și jocului, unde bucureștenii și turiștii sunt invitați să se bucure de tenis de masă, baschet, badminton, fotbal și hochei de masă.

Pentru cei care preferă activitățile creative, zona Parcului Kretzulescu propune, în ambele zile, între 11:00 și 13:00, un atelier cu nisip colorat. Copiii, părinții și bunicii sunt invitați să dea frâu liber imaginației și să transforme materiale simple în mici creații colorate.

Sâmbătă după-amiază, în zona Parcului Kretzulescu, timp de o oră, de la 18:00, Magitot aduce magia în mijlocul orașului, într-un spectacol dedicat surprizelor, umorului și bunei dispoziții.

La Cercul Militar Național, în weekend, între orele 17:30 și 20:00, publicul este invitat să ia parte la campania ‘Emoții în Oraș’, inițiată de Asociația BeMotions, care aduce în atenția publicului importanța educației emoționale și a dezvoltării competențelor socio-emoționale. Prin activități dedicate copiilor, adolescenților și familiilor, campania creează contexte de dialog și exprimare, de la discuții și sesiuni de informare, resurse educaționale și activități interactive, până la un atelier de pictură menit să transforme emoțiile în sursă de expresie artistică.

Calea Victoriei va mai găzdui activități pentru familii cu copii.

Calea Victoriei devine pietonală sâmbătă și duminică, pe segmentul cuprins între Bulevardul Dacia și intersecția cu Splaiul Independenței, în intervalul orar 10:00 – 23:00, fără afectarea intersecțiilor. Traficul rutier se reia pe timpul nopții, începând cu ora 23:00. Se va permite traversarea pe Str. Știrbei Vodă, Str. C.A. Rosetti, Str. Dem I. Dobrescu, Str. Ion Câmpineanu și Bd. Regina Elisabeta.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

VIDEO REPORTAJ Iași: În turnul din Palatul Culturii trecutul vorbește cu prezentul prin info-holograme

VIDEO REPORTAJ Iași: În turnul din Palatul Culturii trecutul vorbește cu prezentul prin info-holograme

Fotbal: Șase șefi de federații naționale arabe îl susțin pe Gianni Infantino în scandalul recent de la FIFA

Fotbal: Șase șefi de federații naționale arabe îl susțin pe Gianni Infantino în scandalul recent de la FIFA