Cei care vor să retrăiască clipe din minunata copilărie petrecută în lumea satului, la bunici, pot găsi un colț de poveste la Muzeul Satului Bănățean (MSB) din Timișoara, unde îi așteaptă cea mai recentă expoziție permanentă, ‘Uneltele pământului. Agricultură și meșteșug în Banatul multietnic’, care transmite un puternic mesaj: țăranul a fost creatorul lumii civilizate.
Sunt prezentate aici aspecte ale agriculturii bănățene și uneltele care au însoțit munca pământului de-a lungul secolelor, într-o regiune în care condițiile naturale și conviețuirea mai multor etnii au contribuit la dezvoltarea unei puternice tradiții agricole.
Vorbim despre unelte care au modelat, generație după generație, viața satului tradițional. De la plug, grapă, seceră și coasă până la batoză, semănătoare, cositoare mecanică sau presa de struguri, vizitatorii vor descoperi obiecte care ilustrează evoluția agriculturii și explică rolul pe care fiecare dintre acestea l-a avut în viața satului bănățean.
La intrarea în expoziție, vizitatorul este întâmpinat de o piesă monumentală, o oloiniță din zona Aradului, pe care este înscris anul producerii: 1877. Asemeni unui clopot gata să anunțe ceasurile rugăciunii, oloinița din lemn a fost cândva fala familiei care a deținut-o, păstrând pentru ea taina milioanelor de semințe de dovleac pe care le-a preschimbat în uleiul fin folosit de gospodine în toate împrejurările: de la prânzul servit la vreme de seară, când se ajungea acasă de la muncile câmpului, până la sarmalele de post ori cele îmbelșugate în carne, de pe la nunți, Crăciun ori Paști.
Andrei Milin, muzeograf al Muzeului Satului Bănățean, spune că fiecare obiect are o poveste, dar deoarece majoritatea au fost primite prin donații de la terți, nu se mai cunoaște exact cel dintâi proprietar și nici istoria pe care unealta o poartă cu ea.
‘Sunt 56 de obiecte expuse, dar numărul lor va crește, pentru că intenționăm să o păstrăm o perioadă îndelungată și să expunem cât mai multe piese din patrimoniul muzeului, pe unele să le înlocuim, pentru ca vizitatorii să aibă ocazia să reviziteze și să descopere de fiecare dată ceva nou. (…) Ce ne descoperă această expoziție? Faptul că țăranul a fost creatorul lumii civilizate. El a inventat tot ce contează; din satul țăranului s-au înființat orașele, pentru că ei au avut surplus de produse, acum 12.000 de ani și oamenii au început să le vândă în târguri de cereale, s-au alăturat și meșteșugarii și astfel au apărut orașele. Dar țăranii au fost și primi geneticieni, pentru că au experimentat plantele, au împărțit timpul agricol, au realizat foarte multe inovații și au aplicat foarte repede toate inovațiile tehnologice. Țăranul bănățean nu a pregetat să-și pună la bătaie mica lui agoniseală pentru a aduce tot felul de utilaje din Statele Unite ale Americii, așa cum avem un plug foarte smart, iar după 10 ani, acestea brăzdau ogoarele bănățene. De asemenea, avem batozele și instrumente de treierat. Practic, lumea modernă a perfecționat și a diversificat ce a avut acel țăran’, a detaliat, pentru AGERPRES, Andrei Milin.
El a adăugat că majoritatea pieselor expuse sunt moștenite din Colecția de Etnografie a Muzeului Banatului, de la înființarea muzeului, când nu existau secții diferite.
‘Pe lângă cele moștenite, au fost achiziționate unele. Toate uneltele și-au avut importanța lor, la vremea respectivă, pentru că erau o verigă importantă în munca ogorului’, a mai spus muzeograful.
Expoziția este amenajată într-un fost depozit al Muzeului Satului Bănățean, foarte spațios, care are capacitatea de a mai primi și alte piese ce vor fi scoase la iveală. Investiția a fost de doar câteva mii de lei, reprezentanții muzeului renovând spațiul și integrându-l în circuitul de vizitare.
‘Nu ne oprim aici. Ne lipsește din lumea satului o moară de vânt, pe care MSB a avut-o, dar în perioada când muzeul a fost închis (1987 – 1994), pentru așa-zisa conservare, s-au distrus multe, pentru că în case și gospodării vizitatorii intrau nestingheriți. Tot atunci s-au deteriorat complet gospodăria de la Slatina Nera, care s-a casat în 2001, și moara de vânt de care nimeni nu mai știe nici când a fost casată, pentru că nu mai există documente. În acest spațiu expozițional vrem să aducem și o altă îndeletnicire din lumea satului bănățean: pescuitul. Vom aduce vârșe (coșuri alungite folosite la pescuit) și vom crea spații noi pentru alte meșteșuguri’, a detaliat managerul general al MSB, Radu Trifan.
Nu putem părăsi expoziția până nu mai trecem o dată, la pas, prin istoria fiecărui colțișor, un crâmpei din lumea satului bănățean.
În Banat, principala unealtă tradițională de arat a fost, timp îndelungat, plugul de lemn cu brăzar lat și cuțit din fier forjat. Anul 1850 aduce o schimbare esențială, fierarul Schultz din Comloșu Mare confecționează primele pluguri cu brăzar din fier. În ultimele decenii ale secolului XIX au apărut și plugurile prășitoare. Spre deosebire de altele regiuni românești, Banatul a cunoscut încă din secolul al 18-lea o înzestrare tehnică timpurie a agriculturii, favorizată de stăpânirea habsburgică, de reglementările urbanistice, de dezvoltarea zonelor miniere din apropiere și de legăturile comerciale cu piața europeană.
Patentul imperial de colonizare din 1782 obliga fiecare gospodărie nou-întemeiată să dețină un set de unelte de bază: plug, sapă, hârleț, furcă, grapă, coasă, secere.
‘Recoltatul cerealelor a fost una dintre cele mai grele etape ale anului agricol în gospodăria bănățeană. Secerișul manual însemna aproape patru săptămâni de muncă încordată, secerătorii sculându-se înainte de ora trei dimineața și culcându-se după ora zece, seara. Multă vreme după colonizarea germanilor în Banat, la seceriș s-a folosit și secera, pentru a nu se pierde niciunul din spicele valoroase. Existau unelte de măcinat, care sfărâmau boabele prin frecarea între două suprafețe dure, pentru prelucrarea fructelor, tradiția adusă de colonizarea germană se făcea cu unelte manuale folosite până la mecanizarea fermelor viticole din secolul XX, alături de prelucrarea artizanală a fructelor pentru rachiu, păstrate până astăzi. Avem și unelte pentru dogărit, la confecționarea butoaielor, pentru că în Banatul de Munte s-a dezvoltat, alături de pomicultură, și producerea răchiei de prune. Alegerea lemnului era hotărâtoare pentru calitatea unui butoi. Pentru vasele de răchie și de vin se foloseau mai ales salcâmul și gorunul, mai rar dudul sau prunul’, a explicat Andrei Milin.
Puține teme ilustrează mai bine varietatea tehnică a Banatului tradițional decât morăritul, cu aproape toate tipurile de mori cunoscute în spațiul central european, de la râșniță de mână până la moara industrială cu motor electric.
O mașină de spălat din lemn și un uscător de rufe din lemn ne arată inventivitatea gospodarilor din lumea satului, care, neavând multe haine, erau obligați să spele foarte des ce aveau pe ei.
În fața ceramicii, folosită pentru confecționarea de vase în care se păstrau apa, cerealele sau alte produse, muzeograful ne descoperă o taină a olarilor: ei țineau post înainte de a se apuca de lucru, pentru că alimentele trebuiau ținute în vase curate spiritual.
‘Olarii lucrau cu lutul, dar dumnezeiesc. (…) Nu veți găsi olar fără artroză, pentru că lutul este foarte rece, indiferent de canicula de afară. Spre deosebire de ei, fierarii lucrau cu focul, care este și element purificator, dar face trimitere și la lumea iadului’, a punctat Andrei Milin.
În Banat, producția de unelte și mașini agricole s-a dezvoltat din a doua jumătate a secolului al XIX-lea și în perioada interbelică. Un exemplu notabil este fabrica de la Bocșa, unde funcționa încă din 1898 o fabrică de mașini și unelte agricole, devenită ulterior Întreprinderea de Construcții Metalice Bocșa. Aici se construiau peste 20.000 de pluguri pe an, în perioada interbelică. Această fabrică este menționată în lucrările de istorie a tehnicii românești.
Până după Primul Război Mondial, cerealele din Banat (grâu, porumb, orz, lucernă, trifoi), datorită calității superioare, au devenit ‘marcă’ pe piața europeană, iar făina produsă din grâul de aici era cunoscută drept ‘făina ungară’ și concura cu produsele de panificație de peste Ocean.
