Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Sibiu, împreună cu Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență, SMURD și voluntarii SMURD au lansat joi, aplicația mobilă ”HelpSibiu”, destinată alertării rapide a voluntarilor instruiți în acordarea primului ajutor, aflați în apropierea unor urgențe medicale produse în spațiul public.
Potrivit reprezentanților ISU Sibiu, aplicația are ca obiectiv reducerea timpului de reacție și creșterea șanselor de supraviețuire ale persoanelor aflate în stare critică, prin notificarea în timp real a voluntarilor și personalului calificat aflați în proximitatea incidentului. Practic, imediat după primirea apelurilor la 112, dispecerii trimit ambulanțele la cazuri, dar alertează și în aplicație voluntarii.
Până la sosirea ambulanței, voluntarul aflat cel mai aproape de persoana care are nevoie de ajutor va ajuta persoana respectivă.
Inspectorul-șef al ISU Sibiu, Laurențiu Anastasiu, a declarat, într-o conferință de presă, că analiza intervențiilor din ultimii ani a arătat o creștere semnificativă a urgențelor medicale în spații publice.

Foto: ISU Sibiu
”În anul 2024, ISU Sibiu a intervenit la 190 de cazuri de asistență medicală în spațiul public, în 2025 s-a intervenit la 313 cazuri, iar în primele patru luni ale acestui an am intervenit la 70 de cazuri”, a spus Anastasiu.
Acesta a precizat că aplicația nu înlocuiește serviciile de urgență, ci le completează, prin implicarea comunității și utilizarea tehnologiei pentru mobilizarea rapidă a voluntarilor instruiți în acordarea primului ajutor.
Șeful Unității de Primiri Urgențe (UPU), medicul Bogdan Csillag, a explicat, în aceeași conferință de presă, că, în cazurile de stop cardio-respirator, primele minute sunt esențiale pentru supraviețuire.

Foto: ISU Sibiu
”La fiecare minut de întârziere în a practica manevre de resuscitare, șansele de resuscitare ale pacientului scad cu 10-12%”, a afirmat medicul.
Potrivit acestuia, dacă manevrele de resuscitare și defibrilarea sunt realizate în primele trei-cinci minute, șansele de supraviețuire pot crește cu 50-70 %.
Șeful Serviciului de Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul ISU Sibiu, Cristian Zamfir Cristian, a explicat că aplicația identifică automat voluntarii eligibili aflați pe o rază de aproximativ 1.000 de metri de locul incidentului. Sistemul include două niveluri de alertare, în funcție de gravitatea cazului, și integrează hărți interactive cu locațiile defibrilatoarelor externe semiautomate.
Reprezentanții ISU Sibiu au anunțat că următoarea etapă a proiectului vizează extinderea numărului de utilizatori și includerea altor instituții, precum Serviciul Județean de Ambulanță Sibiu și Crucea Roșie Sibiu, dar și extinderea aplicației la nivelul întregului județ.
HelpSibiu ar putea fi extinsă ulterior și în alte județe din țară, în funcție de eficiența dovedită a sistemului.


