‘Expansionismul autoritar’ al Chinei la nivel maritim va persista dacă nu se ia nicio măsură pe scena internațională, a avertizat miercuri un înalt oficial taiwanez din domeniul securității, relatează AFP.
Navele chineze patrulează cu regularitate în Marea Chinei de Est, în Strâmtoarea Taiwan și în Marea Chinei de Sud pentru a face cunoscute revendicările Beijingului asupra apelor și insulelor, inclusiv asupra Taiwanului.
Beijingul ‘împinge constant limitele printr-o abordare incrementală, tactica salami’ (care constă în obținerea unor câștiguri mici, succesive, pentru a încerca să atingă un obiectiv major), a declarat Lii Wen, secretar general adjunct al Consiliului Național de Securitate, la un forum internațional asupra oceanelor.
Potrivit oficialului taiwanez, ‘expansionismul autoritar’ al Chinei se manifestă prin utilizarea navelor militare, a Gărzilor de Coastă, a miliției maritime și a navelor de cercetare. Scopul: ‘transformarea căilor navigabile internaționale în ape naționale’, potrivit oficialului taiwanez.
‘Dacă lumea nu reușește să ne audă preocupările sau să ia măsuri, acest expansionism va continua’, a declarat Lii Wen.
Ministrul taiwanez pentru oceane, Kuan Bi-ling, a declarat la forum că, la fel ca Taiwanul, Japonia și Filipinele se confruntă cu ‘aceeași tipar de acțiuni’, ‘limitate în mod deliberat pentru a rămâne sub pragul războiului convențional’.
Aceste declarații au loc la o zi după un alt incident între navele Gărzilor de Coastă japoneze și cele chineze în apropierea insulelor disputate – numite Senkaku de către Tokyo și Diaoyu de către Beijing, potrivit AFP.
Partea japoneză a anunțat că a expulzat două nave chineze care s-au apropiat de o barcă de pescuit japoneză. Partea chineză a declarat că a alungat barca de pescuit japoneză, acuzând-o că ‘a intrat ilegal’ în apele teritoriale chineze.


