Trei mari favorite, Arina Sabalenka, Coco Gauff și Mirra Andreeva, s-au calificat, marți, în optimile de finală ale turneului de tenis WTA 1.000 de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 7.433.076 de dolari.
Liderul mondial, belarusa Arina Sabalenka, nu a avut emoții contra chinezoaicei Xinyu Wang (36 WTA), de care a dispus cu 6-1, 6-3, după numai 54 de minute.
”Să câștigi în două seturi, în mai puțin de o oră, este o nebunie”, s-a felicitat campioana din 2024.
Sabalenka se pregătește la Cincinnati pentru US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, la care a câștigat ultimele două ediții și unde va încerca să obțină primul titlu major din acest an.
Sabalenka riscă să piardă fotoliul de lider dacă este eliminată în sferturi, iar kazaha Elena Rîbakina (2 WTA) câștigă trofeul în Ohio.
În optimi la Cincinnati, Sabalenka va juca împotriva cehoaicei Sara Bejlek (35 WTA).
Americanca Gauff, a patra favorită, a trecut marți de compatrioata Ann Li (29 WTA) cu 6-1, 7-6 (7/3), iar următoarea sa adversară va fi cehoaica Marie Bouzkova (27 WTA).
Rusoaica Mirra Andreeva, a cincea favorită, a dispus de indoneziana Janice Tjen (37 WTA), cu 6-1, 7-6 (7/5), iar în optimi o va înfrunta pe ucraineanca Marta Kostiuk.
Americanca Madison Keys (24 WTA), campioana din 2019, a învins-o pe jucătoarea cehă Katerina Siniakova (44 WTA) cu 6-1, 6-4.
Rezultatele înregistrate marți în turul al treilea la simplu feminin la Cincinnati Open (hard):
Arina Sabalenka (Belarus/N.1) – Xinyu Wang (China) 6-1, 6-3
Sara Bejlek (Cehia) – Ekaterina Alexandrova (Rusia/N.16) 4-6, 6-1, 6-2
Madison Keys (SUA/N.20) – Katerina Siniakova (Cehia/N.33) 6-1, 6-3
Xiyu Wang (China) – Elina Svitolina (Ucraina/N.8) (forfait Svitolina)
Coco Gauff (SUA/N.4) – Ann Li (SUA/N.28) 6-1, 7-6 (7/3)
Marie Bouzkova (Cehia/N.22) – Iva Jovic (SUA/N.13) 7-6 (7/0), 7-6 (7/5)
Marta Kostiuk (Ucraina/N.10) – Sloane Stephens (SUA) 7-5, 7-5
Mirra Andreeva (Rusia/N.5) – Janice Tjen (Indonezia/N.32) 6-1, 7-6 (7/5)


