in ,

Ungaria: Șoferul autocarului polonez implicat într-un accident soldat cu 12 morți, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Ungaria: Șoferul autocarului polonez implicat într-un accident soldat cu 12 morți, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile

Un tribunal ungar a decis marți plasarea în arest preventiv a șoferului autocarului polonez implicat duminică într-un grav accident, soldat cu 12 morți și alte câteva zeci de răniți, pe autostrada M3 în estul Ungariei, transmit agențiile de presă MTI și Reuters.

Tribunalul districtual din Miskolc a declarat marți că a dispus plasarea șoferului în arest pentru 30 de zile.

Șoferul este bănuit că a adormit în timp ce conducea autocarul ce transporta 57 de persoane care se întorceau în Polonia dintr-un pelerinaj religios în sud-vestul Bosniei. În tragedie, produsă duminică în jurul orei locale 01:00 în apropierea orașului ungar Mezokeresztes, 12 persoane au decedat, trei au suferit răni care le pun viața în pericol și alte 20 au fost grav rănite.

Poliția l-a plasat în arest pe șofer și l-a interogat sub suspiciunea de a cauzare din neglijență a unui accident rutier soldat cu victime multiple.

”Potrivit anchetei preliminare, șoferul era incapabil să opereze în siguranță vehiculul. El a adormit din cauza oboselii”, au declarat procurorii într-un comunicat.

Conform legislației ungare, un suspect poate fi ținut în arest cel mult 72 de ore fără ordin judecătoresc, astfel că procurorii au cerut plasarea șoferului în arest preventiv de teamă ca acesta să nu fugă ori să influențeze desfășurarea investigației.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Portarul Guglielmo Vicario a fost împrumutat de Juventus de la Tottenham (oficial)

Fotbal: Portarul Guglielmo Vicario a fost împrumutat de Juventus de la Tottenham (oficial)

Tenis: Cezar Crețu, Filip Jianu și Radu Papoe, calificați în optimi la Praga (challenger)

Tenis: Cezar Crețu, Filip Jianu și Radu Papoe, calificați în optimi la Praga (challenger)