Comisia Europeană a început impunerea de taxe antidumping la firele de poliamidă fabricate în China, pentru a proteja producătorii din blocul comunitar, a anunțat marți Executivul comunitar într-un comunicat, transmite Reuters.
În urma investigației efectuate de CE, Bruxelles-ul a decis impunerea de taxe între 60% și 67,5%.
Piața UE pentru firele de poliamidă, folosite în industria textilă, este evaluată la 400 milioane de euro, iar în acest sector sunt 2.000 de angajați, se arată în comunicat.


