in ,

UPDATE Tulcea: Pompierii au sistat intervenţia în ostrovul Babina; au ars 700 hectare de vegetaţie uscată

UPDATE Tulcea: Pompierii au sistat intervenţia în ostrovul Babina; au ars 700 hectare de vegetaţie uscată

Pompierii tulceni au sistat, marți seara, intervenția pentru stingerea incendiului apărut luni în ostrovul Babina, unde au ars circa 700 de hectare de vegetație uscată și 1.000 de metri pătrați de fond forestier, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta.

Pentru stingerea incendiului a cărui cauză probabilă nu a fost menționată, pompierii militari au intervenit alături de reprezentanți ai Ocolului Silvic și de cei ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia Veche.

‘Pe fondul lăsării întunericului, având în vedere faptul că zona în care se manifestă ultimele focare este greu accesibilă salvatorilor, misiunea de stingere a fost oprită în urmă cu puțin timp. Incendiul este în continuare supravegheat, iar suprafața afectată din fondul forestier nu s-a extins’, a anunțat ISU Delta.

Potrivit sursei, miercuri dimineața, ISU Delta va efectua o recunoaștere în teren și intervenția va fi reluată, dacă situația o va impune.

ORA 10.12 Tulcea: Circa 700 de hectare din ostrovul Babina, afectate de un incendiu

Pompierii tulceni continuă, marți, operațiunile de localizare și lichidare a incendiului izbucnit în zona ostrovului Babina din Delta Dunării, suprafața estimată ca fiind afectată de incendiu ajungând deja la 700 de hectare de vegetație uscată și 1.000 de metri pătrați de fond forestier.

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Delta a anunțat luni începerea intervenției, iar marți a precizat că pompierii militari continuă acțiunile în zonă alături de personal din cadrul Ocolului Silvic și membri ai Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Chilia Veche.

‘Suprafața estimată afectată de incendiu este de aproximativ 700 de ha de vegetație uscată și 1.000 de mp de fond forestier. Misiunea este în dinamică, iar echipajele intervin pentru localizarea și lichidarea focarelor și limitarea propagării incendiului’, a precizat ISU Delta Tulcea.

Potrivit datelor furnizate AGERPRES, pompierii militari județul Tulcea au înregistrat, în primul semestru al acestui an, 65 de incendii în urma cărora au fost afectate 467 de hectare de vegetație uscată, mărăciniș, lăstăriș și reziduuri vegetale, pentru stingerea acestora intervenind și serviciile voluntare pentru situații de urgență.

 

* UPDATE-ul este realizat în baza știrilor AGERPRES, orele indicate reprezentând momentul difuzãrii știrilor pe fluxul agenției.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Ministrul Culturii a anunțat lansarea unui program-pilot destinat susținerii și promovării culturii rome

Ministrul Culturii a anunțat lansarea unui program-pilot destinat susținerii și promovării culturii rome