Președintele american Donald Trump a avertizat vineri că o serie de victorii ale aripii de stânga a democraților la alegerile primare din New York reprezintă ‘amenințarea cea mai serioasă pentru țara noastră de când există’, prefigurând ceea ce va fi probabil axa de atac major pentru republicani înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului în noiembrie, relatează Reuters.
Exprimându-se la Washington în cursul unui eveniment anual ‘Drumul către Majoritate’ al grupului evanghelic Coaliția pentru Credință și Libertate, Donald Trump i-a calificat într-un mod inexact drept comuniști pe candidații victorioși, între care doi membri ai DSA (Socialiștii democrați din America).
‘Acești comuniști nemiloși vor ataca toate religiile, dar în special creștinismul’, a declarat Trump. ‘Este cea mai mare amenințare pentru țara noastră de la fondarea sa’, a spus el.
Trump a afirmat de asemenea, fără a prezenta probe, că comuniștii sunt ‘animale’, gata să-și asasineze oponenții. Această remarcă este cu atât mai frapantă cu cât Donald Trump se exprima în hotelul în care un atacator înarmat încercase să forțeze perimetrul Secret Service în luna aprilie, în timp ce președintele asista la un dineu al Asociației corespondenților acreditați la Casa Albă.
În timp ce reușesc cu greu să-i convingă pe americani de pertinența programului lor în fața creșterii costului vieții, republicanii vor trebui să treacă la ofensivă împotriva democraților în ultimele luni de campanie cu scopul de a-și păstra majoritatea strânsă din Congres, estimează analiștii.
Potrivit acestora, succesul candidaților stângii radicale în cursul alegerilor primare oferă republicanilor oportunitatea de a prezenta Partidul Democrat ca fiind prea de stânga, privilegiind astfel prioritățile ideologice, în detrimentul preocupărilor alegătorilor pentru costul vieții.
În cadrul alegerilor primare de marți, un trio de candidați la Camera Reprezentanților, proveniți din stânga radicală și susținuți de primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a învins doi candidați democrați în funcție, precum și un al treilea candidat susținut de aparatul de partid.
Socialiștii democrați susțin în general un stat providențial robust, privilegiind politici precum asigurarea de sănătate universală, serviciile de îngrijire a copiilor, gratuitatea învățământului superior, consolidarea protecției lucrătorilor și impozite mai mari pentru bogați. Spre deosebire de comuniști, socialiștii democrați înțeleg să acționeze în cadrul sistemului democrat pentru a instaura schimbări.
Acești candidați și-au exprimat sprijinul pentru palestinieni și opoziția față de ajutorul militar american pentru Israel în cursul campaniilor lor.
În replică la afirmațiile lui Donald Trump, Aidan Johnson, purtător de cuvânt al campaniei democraților pentru Camera Reprezentanților, a declarat că republicanii ‘știu că nu pot câștiga pe fond, îi vedem deci prăbușindu-se în timp real și recurgând la atacuri ineficiente bazate pe frică’.
Donald Trump a susținut numeroase cauze ale Coaliției pentru Credință și Libertate, în special tentativa de a interzice a atleților transgender de a participa la competiții sportive feminine. Totuși, el a respins criticile susținătorilor creștini ai Israelului privind acordul său de încetare a focului cu Iranul, precum și ale opozanților avortului, care consideră administrația sa prea permisivă.
Vineri, el s-a străduit să prezinte gestionarea dosarului iranian drept un succes total, afirmând că a împiedicat Teheranul să se doteze cu arma nucleară.
Prezența sa la Washington Hilton intervine la două luni după ce un bărbat înarmat cu o pușcă de vânătoare a încercat să ajungă în sala de bal unde el urma să se adreseze jurnaliștilor acreditați la Casa Albă și altor invitați.
În afara sălii de bal, vineri, măsurile de securitate sporite erau evidente, cu mai multe intrări închise și un număr mai mare de agenți de pază atenți la orice mișcare.
Autoritățile l-au identificat pe trăgător ca fiind Cole Tomas Allen, un locuitor din California, în vârstă de 31 de ani, care a pledat nevinovat la acuzația de tentativă de asasinare a lui Donald Trump.


