in ,

Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni

Fotbal: Fractură de maxilar pentru Emiliano Martinez (Chelsea), indisponibil câteva saptamâni

Portarul echipei Chelsea, Emiliano Martinez, care a suferit o accidentare în urma unei coliziuni într-un meci disputat sâmbătă pe terenul lui Everton, a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru o fractură de maxilar, a anunțat, duminică, clubul jucătorului argentinian, care a precizat că se așteaptă să fie indisponibil timp de ‘câteva săptămâni’, informează AFP.

Jucătorul în vârstă de 34 de ani ‘a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare, care au confirmat o fractură de maxilar ce a necesitat o intervenție chirurgicală’, a transmis clubul din vestul Londrei într-un comunicat de presă.

Operația a fost ‘un succes’, a adăugat clubul.

‘Revin peste câteva săptămâni’, a scris ‘Dibu’ Martinez într-o postare pe rețelele de socializare, însoțită de o fotografie în care apare pe patul de spital.

Vicecampionul mondial a fost implicat într-un duel violent cu fundașul central Jarrad Branthwaite în timp ce încerca să respingă mingea la o lovitură liberă.

Personalul medical i-a acordat îngrijiri timp de aproape zece minute, înainte ca acesta să fie scos de pe teren pe o targă. Portarul belgian Mike Penders l-a înlocuit pentru restul meciului, pe care ‘Blues’ l-au câștigat cu 2-0.
AGERPRES (AS/editor: Vlad Constantinescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale

Explozia pieței articolelor de lux second hand în China dă bătăi de cap mărcilor occidentale

Papa Leon al XIV-lea se adresează mulțimii la Vatican, pentru prima dată după operație

Papa Leon al XIV-lea se adresează mulțimii la Vatican, pentru prima dată după operație